APROXIMATIV 87% DINTRE RUSI, MULTUMITI DE ACTIVITATEA LUI PUTIN
Circa 87% dintre cetăţenii ruşi s-au declarat mulţumiţi de activitatea preşedintelui Vladimir Putin în funcţia supremă în stat, conform unui sondaj realizat în luna iulie de Centrul independent de sondare a opiniei publice «Levada-Ţentr». Numai 12% dintre cei chestionaţi au avut curajul să îşi exprime nemulţumirea faţă de politica promovată de şeful statului rus, conform acestei cercetări sociologice, ale cărei rezultate au fost făcute publice joi la Moscova. Participanţii au fost, de asemenea, invitaţi să numească 5-6 politicieni, persoane publice, în care ei au cea mai mare încredere. Pe primul loc s-a clasat (cu 64%), fără nicio surpriză, preşedintele rus Vladimir Putin, la fel ca o lună în urmă. Pe locul doi se situează ministrul apărării Serghei Şoigu, cu 29% din voturi, iar pe locul trei - premierul Dmitri Medvedev, cu 21%. Opinia că lucrurile în ţară merg în general într-o direcţie bună este împărtăşită de 59% (în ianuarie acest indice era de 55%). Un punct de vedere contrar a fost exprimat de un procent 23% dintre cei chestionaţi, care consideră că Rusia se îndreaptă către o direcţie greşită.
Sursa: Agerpres