Angela Merkel cere Ciprului să negocieze doar cu troica
Cancelarul german, Angela Merkel, a insistat luni pe lîngă preşedintele cipriot Nicos Anastasiades să negocieze un plan de salvare numai cu troica UE-BCE-FMI, a declarat un purtător de cuvînt al guvernului de la Berlin, reacţie ce survine în contextul vizitei ministrului cipriot de finanţe în Rusia, ţară care ar putea acorda Ciprului un împrumut. "Doamna Merkel şi preşedintele cipriot au avut luni seară o discuţie telefonică", a declarat sursa citată, precizînd că "în timpul acestei conversaţii, cancelarul german a insistat ca negocierile să fie purtate doar cu troica UE-BCE-FMI". Ministrul cipriot de finanţe, Michalis Sarris, a plecat marţi la Moscova. Potrivit mass-media locale, el ar urma să negocieze cu Rusia obţinerea unui împrumut, după ce Uniunea Europeană a condiţionat acordarea unui ajutor financiar Ciprului de instituirea unei taxe pe depozitele bancare, măsură ce nemulţumeşte profund Moscova. Agenţia Moody"s a evaluat la 19 miliarde de dolari doar averile societăţilor ruse aflate în Cipru, la care se adaugă 12 miliarde de dolari bunuri ale băncilor ruseşti din instituţiile cipriote.