Americanul care a cheltuit 30 de milioane de dolari pe zidul lui Trump de la granita cu Mexic vrea acum sa-l vindă

Un om de afaceri care a cheltuit 30 de milioane de dolari pentru construirea zidului lui Donald Trump de la granița cu Mexic vrea acum să-l vîndă și caută cumpărători.

Tommy Fisher, 51 de ani, este cel care a dat banii pentru construirea unui zid lung de 5 kilometri, cu 15.000 de stîlpi din oțel, cu înălțimea de 5,5 metri, care este pe linia de frontieră dintre Mexic și SUA de-a lungul rîului Rio Grande, lîngă Mission, Texas, potrivit Bloomberg.

În 2019, compania omului de afaceri din Dakota de Nord, Fisher Industries, a primit 6,9 milioane de dolari pentru a construi aproape un kilometru de zid de la We Build the Wall (WBTW), organizația care era responsabilă cu fondurile pentru construcții.

Această companie a fost fondată de fostul veteran american Brian Kolfage și a fost condusă împreună cu fostul strateg de la Casa Albă, Steve Bannon. Mai tîrziu, în același an, Fisher a început să adauge o altă secțiune la zid și a mai primit 1,5 milioane de dolari de la Kolfage și Bannon.

Însă Fisher a fost forțat să rupă înțelegerea cu cei doi, care ulterior au fost acuzați pentru fraudă, după ce ar fi utilizat donații pentru zid în scop personal. Ambii s-au declarat nevinovați. Bannon a fost amnistiat de Trump, în ultimele sale zile de mandat, în timp ce Kolfage urmează să apară în fața instanței în Noiembrie.

Pentru Fisher, costurile pentru construirea zidului au crescut pînă la 30 de milioane de dolari, adică de 20 de ori mai mult decît estimările inițiale.

Anul trecut, o organizație ecologistă non-profit a dat în judecată WBTW și Fisher Industries, iar simpatizanții au protestat împotriva construcției, pentru că aceasta a fost ridicată prea aproape de rîu și ar putea duce la inundații mai grave.

După ce a cîștigat alegerile din SUA, Joe Biden a oprit construcția zidului lui Trump, iar luna trecută a returnat 2,2 miliarde de dolari forțelor armate.

Inițial, Fisher a fost foarte entuziasmat de proiect: Am crezut că va fi un proiect de care ne vom aminti, precum barajul Hoover”. Acum, însă, speră că cineva va dori să-l cumpere. Speră că va încasa 20 de milioane de dolari pe milă, adică 1,6 kilometri.