AMBASADORUL UE PIRKKA TAPIOLA A EXPLICAT BĂLŢENILOR AVANTAJELE INTEGRĂRII EUROPENE

Ambasadorul Uniunii Europene în R. Moldova, Pirkka Tapiola, a avut o întîlnire cu locuitorii municipiului Bălţi. Acţiunea, desfăşurată în Piaţa centrală a oraşului, a fost organizată de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) “Viitorul” în cadrul campaniei de informare “Moldova, Europa”.
Pentru a discuta cu bălţenii despre integrare europeană, organizatorii au invitat-o şi pe Aliona Ghetmanciuk, directorul Institutului pentru Politică Universală din Kiev.
“La finele lunii iunie a fost semnat Acordul de Asociere cu UE. Există multe mituri despre acest document, unul dintre care este – Acordul va impune Moldova să aleagă: ori cooperare numai cu Europa, ori numai cu Estul, ori numai cu Vestul. Acordul de Asociere nu prevede nici un fel de limitare a parteneriatului R. Moldova cu ţările Uniunii Vamale sau cu alte state. În documentele semnate sînt prioritare desfăşurarea reformelor şi modernizarea societăţii. Acestea stipulează cu exactitate ce fel de legi şi reforme sînt necesare pentru a moderniza societatea ca oamenii să-şi poată construi viitorul de sine stătător”, a menţionat Pirkka Tapiola în discuţia cu locuitorii din Bălţi, citat de portalul esp.md.
Bălţenii s-au întreţinut cu Ambasadorul UE aproape o oră şi au pus diferite întrebări ce ţin de integrarea europeană a ţării noastre.
În cadrul evenimentului de la Bălţi, IDIS “Viitorul” a vernisat şi o expoziţie de caricatură despre integrarea europeană ce a avut scopul să demoleze miturile şi să ofere informaţie accesibilă despre reformele pe care le implică apropierea de UE.
Sursa: Moldpres







