Alegeri în Rusia: rezultate fără nicio surpriză
Multe aspecte legate de Rusia sînt greu de prevăzut. Însă rezultatul alegerilor legislative nu a fost unul dintre ele. Într-un sistem politic controlat strict de Kremlin, era mai mult ca sigur că partidul de la putere - Rusia Unită - va rămîne cel mai mare partid din parlament, cu o marjă considerabilă. Nu au existat răsturnări de situaţie. Nicio surpriză. Niciun alt partid nu s-a apropiat de acest rezultat, scrie Steve Rosenberg de la BBC, potrivit News.ro.
Rezultatele preliminare sugerează că „Rusia Unită”, susţinută de preşedintele Vladimir Putin, este pe cale să-şi păstreze majoritatea constituţională în Duma de Stat – cu un număr de mandate chiar mai mare decît la alegerile precedente. Şi asta după mai bine de patru ani şi jumătate de război împotriva Ucrainei, care au dus la pierderi masive pe cîmpul de luptă pentru armata rusă, la dificultăţi economice şi, cel mai recent, la penurie generalizată de benzină din cauza atacurilor cu drone ucrainene asupra instalaţiilor petroliere ruseşti.
Partidele care se află cu mult în urmă, dar care au depăşit pragul de 5% şi au intrat în noua Dumă, au fost prezente şi în parlamentul anterior: o Dumă care a susţinut pe deplin Kremlinul şi aşa-numita operaţiune militară specială.
Un partid care nu a reuşit să intre în parlament a fost „Iabloko”.
Iabloko fusese singurul partid politic anti-război căruia i s-a permis să participe la alegeri – permisiune care a avut o durată scurtă. La doar douăsprezece zile după ce a fost înregistrat pentru alegeri, partidul a fost eliminat de pe buletinul de vot (lista electorală) de către Curtea Supremă, un indiciu al îngrijorării Kremlinului că mesajul pro-pace al partidului cîştiga prea multă popularitate în rîndul publicului.
Partidul nu este surprins că noua Dumă pare să fie la fel de pro-Kremlin ca şi cea precedentă. „Ce alt rezultat ar putea exista dacă pe buletinul de vot erau zece partide şi toate susţin politicile lui Putin?”, spune Nikolai Rîbakov, preşedintele partidului Iabloko. „Nu cred că Duma se va schimba. Vor vota 100% în favoarea politicilor lui Putin, exact aşa cum au făcut-o şi pînă acum”, spune politicianul.
Deşi Iabloko a fost eliminat de pe lista partidelor, aproximativ o sută dintre candidaţii săi au rămas în cursa electorală în circumscripţiile individuale. Conform rezultatelor preliminare, niciunul nu a cîştigat un loc în Dumă. Partidul susţine că a fost supus unei presiuni constante. „Unii dintre candidaţii noştri, care ar fi trebuit să candideze, se află în închisoare, multora li s-a interzis să candideze, iar unii dintre observatorii noştri electorali nu au fost înregistraţi şi nu au putut supraveghea votul”, spune Nikolai.
Înaintea ultimei zile a acestor alegeri de trei zile, Ucraina a lansat un atac cu drone la scară largă asupra zonei Moscovei. Trei persoane au fost ucise în regiunea Moscovei, în timp ce în capitală a fost lovită rafinăria de petrol a oraşului.
La o secţie de vot situată lîngă rafinărie, corespondentul BBC a discutat cu alegătorii despre atac. Nu s-a simţit nicio surprindere. Mai degrabă o resemnare tăcută. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei aflîndu-se acum în al cincilea an, moscoviţii s-au obişnuit ca oraşul lor să devină periodic o linie de front. „Oamenii din Donbas, precum şi din Briańsk şi Belgorod, lîngă graniţa cu Ucraina, aud astfel de lucruri în fiecare zi”, spune un alegător pe nume Viktor. „Şi îşi văd pur şi simplu de viaţă”, adaugă el.
Rezultatul acestor alegeri era previzibil. Ce se va întîmpla în continuare este mai puţin clar.
Este probabil ca Kremlinul să folosească acest rezultat pentru a susţine că majoritatea ruşilor s-au raliat în spatele preşedintelui, pentru a justifica astfel viitoarele politici şi deciziile ulterioare privind evoluţia războiului. Întrebarea cheie este care vor fi acele decizii?
Preşedintele Putin a exclus recent un nou val de mobilizare. „În prezent, nu există niciun scenariu care să o impună”, a declarat el.
Deci, nu astăzi. Dar mîine? În ciuda negărilor oficiale, în societatea rusă persistă o profundă îngrijorare cu privire la posibilitatea unui nou val de mobilizare, relatează Steve Rosenberg. Cel puţin, este probabil ca Kremlinul să trateze rezultatul alegerilor ca pe un „mandat al poporului” pentru continuarea războiului, conchide el.
