ALEGERI IN MAREA BRITANIE: INCERTITUDINEA PRIVIND REZULTATUL SCRUTINULUI, O BUCURIE PENTRU CASELE DE PARIURI ELECTORALE

Casele de pariuri electorale din Marea Britanie înregistrează mize record ca efect al incertitudinii privind rezultatul alegerilor legislative de la 7 mai şi combinaţia politică pentru viitorul executiv, în contextul în care sondajele arată o situaţie de egalitate între conservatori şi laburişti, principalele forţe politice, relatează AFP.

Pentru alegători, campania electorală este mai degrabă apatică, în schimb proprietarii caselor de pariuri par tot mai bucuroşi pe măsură ce se apropie ziua alegerilor. «Pentru noi, campania nu are nimic plictisitor. Niciodată nu s-au făcut atîtea pariuri pentru un eveniment politic în această ţară», mărturiseşte unul dintre ei.

Conform estimării unei surse din domeniu, pînă la finalul campaniei sumele pariate ar urma să ajungă la circa 140 de milioane de euro, de patru ori mai mult comparativ cu alegerile din anul 2010. Se poate paria pe orice: numele viitorului premier, partidul care va obţine cele mai multe voturi, cîştigătorul în fiecare dintre cele 650 de circumscripţii electorale, dar şi pe unele situaţii amuzante, cum ar fi candidatul care va fi primul văzut pe un şantier cu casca pe cap.

Dar activitatea frenetică a caselor de pariuri reflectă un context politic complex, în care nicio formaţiune nu reuşeşte să se detaşeze, fapt ce ar putea conduce după scrutin şi la o perioadă de aşteptare pînă cînd va fi cunoscută orientarea viitorului executiv, care va fi cel mai probabil tot unul de coaliţie. De altfel, un parior anonim a mizat o sumă record de 200.000 de lire pe scenariul că niciun partid nu va obţine majoritatea, iar casele de pariuri au remarcat 32 de combinaţii diferite pentru alcătuirea executivului.

Potrivit mizelor înregistrate de casele de pariuri, conservatorii actualului premier David Cameron sînt percepuţi ca avînd mai multe şanse de a cîştiga alegerile, dar acesta nu şi-ar mai păstra postul de şef al guvernului, ce ar reveni opozantului său, laburistul Ed Miliband.

În timp ce casele de pariuri înfloresc, ultimele sondaje îi arată în continuare pe conservatori şi laburişti umăr la umăr. Astfel, potrivit Reuters, într-un sondaj ambele formaţiuni sînt cotate fiecare cu 35%, iar un altul indică un avans de numai 1% pentru conservatori în faţa laburiştilor, 35% faţă de 34%.

Cît despre celelalte forţe politice, în primul dintre aceste două sondaje partidul antieuropean UKIP este cotat cu 11% din intenţiile de vot, Partidul Liberal-Democrat, actualul partener al conservatorilor la guvernare, cu 7% şi Verzii - cu 6%. Totuşi, marea surpriză a campaniei este creşterea popularităţii Partidului Naţional Scoţian (SNP), care a obţinut 6 mandate de deputat în 2010, iar acum speră la un rezultat mult mai bun.

Sursa: Agerpres