AI NOŞTRI LIDERI LA BRUXELLES

Agenda europeană a R. Moldova trebuie realizată de o manieră incluzivă, consideră Stefan Fule

Comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, Stefan Fule, a reiterat marţi, 29 octombrie, că orice presiune asupra deciziei Republicii Moldova de a avea un Acord de Asociere cu UE este inacceptabilă. La rîndul lor, liderii politici de la Chişinău au declarat după întrevederea cu Fule, desfăşurată în aceeaşi zi la Bruxelles, că Acordurile de Asociere şi liber schimb parafate la Vilnius vor fi semnate cel tîrziu în septembrie anul viitor.

“Am evaluat unde se află acum R. Moldova după criza politică de primăvara trecută. Acea criză a scos la iveală chestiuni politice şi instituţionale. Abordînd aceste chestiuni, R. Moldova va fi într-o poziţie mai bună ca să implementeze pe deplin Acordul de Asociere care va fi parafat la Vilnius şi semnat anul viitor", a mai spus înaltul oficial european. El a menţionat că “transparenţa viitoarelor privatizări a fost convenită ca fiind de importanţă cheie”.

Comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate a afirmat în context că agenda europeană a ţării trebuie realizată de o manieră incluzivă. "Nici Vilnius, nici Acordul de Asociere, nici măcar /aderarea la/ UE nu trebuie să fie scopuri în sine; ele trebuie să fie mai întîi de toate mijloace de a ameliora condiţiile sociale şi economice de viaţă ale cetăţenilor", a mai comunicat Fule.

Marian Lupu, lider al Partidului Democrat, a precizat cu acest prilej că în cadrul întrevederii a fost discutată situaţia la zi înaintea Summit-ului de la Vilnius, dar şi agenda de după acest eveniment. “Am stabilit că în perioada dintre Vilnius şi semnarea acestui acord, care urmează să se întîmple nu mai tîrziu de luna septembrie a anului viitor, vom elabora o aşa-numită agendă de asociere, vom trasa obiectivele cele mai importante strategice, deci vom asigura continuarea muncii noastre comune pentru realizarea procesului propriu-zis de asociere a ţării noastre la UE", a mai spus Lupu.

Vlad Filat, preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova, a precizat că executivul comunitar este pe deplin angajat să semneze Acordul de Asociere cu R. Moldova în septembrie anul viitor.

"S-a vorbit despre un plan concret de acţiuni care va fi în curînd acceptat de Consiliul de miniştri. Guvernul de la Chişinău este capabil să realizeze acest plan", a afirmat la rîndul său preşedintele Partidului Liberal Reformator, Ion Hadîrcă.

Sursa: Moldpres

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:06
02.09.24 - 00:04
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39