ADERAREA UCRAINEI LA UE, INCERTĂ

Blocul ia în calcul tot mai mult decuplarea Chișinăului de Kiev în drumul către Bruxelles

Comisia Europeană pregăteşte o foaie de parcurs mai prudentă pentru negocierile de aderare a Ucrainei la UE, stabilind obiective limitate de progres pentru anul 2027 şi evitînd în acelaşi timp orice angajament privind o dată de aderare, potrivit unui document obţinut de Politico.

Bruxellesul urmăreşte de mult timp să apropie Ucraina de UE, în cadrul unui efort mai amplu de a-i asigura viitorul după războiul declanşat de Rusia, aderarea eventuală fiind considerată o modalitate de a ancora Kievul ferm în instituţiile europene şi de a îngreuna o nouă agresiune din partea Rusiei.

În document, Bruxelles îndeamnă Kievul să „accelereze urgent şi semnificativ ritmul reformelor în domeniul statului de drept”. Îndeplinirea cerinţelor-cheie în acest domeniu în prima jumătate a anului 2027 este necesară înainte ca negocierile în domeniile politice individuale să poată fi încheiate provizoriu, se menţionează în foaia de parcurs.

Documentul, care face parte din pachetul Comisiei privind extinderea ce urmează să fie prezentat miercuri, identifică şapte domenii de politică în care Ucraina ar putea finaliza provizoriu negocierile anul viitor. Acesta subliniază cît de mult mai are de parcurs Ucraina pînă la aderarea la Uniune — precum şi dificultatea de a realiza reformele necesare în timp ce se află în război.

 

Decuplarea de Moldova

Documentul subliniază, de asemenea, o divergenţă tot mai mare între Ucraina şi Moldova, ale căror demersuri de aderare au avansat mult timp în paralel. Se consideră acum că Moldova se află într-o poziţie care îi permite să înregistreze progrese substanţial mai rapide, ceea ce ridică perspectiva ca demersurile de aderare ale celor două ţări să fie, de fapt, decuplate.

În timp ce Bruxelles-ul vizează realizarea de progrese în şapte domenii de politică pentru Ucraina pînă în 2027, Moldova ar putea finaliza negocierile în peste 20 de domenii, reiese din document.

Ucraina a depus cererea de aderare la UE la 28 februarie 2022, la doar patru zile după ce Rusia a lansat invazia pe scară largă. Moldova şi Ucraina au obţinut împreună statutul de ţări candidate în iunie 2022 şi au demarat oficial negocierile de aderare în aceeaşi zi din iunie 2024.

De atunci, Kievul a finalizat o analiză detaliată a gradului de compatibilitate a legislaţiei sale cu normele UE, iar negocierile s-au deschis oficial în mai multe domenii politice majore. În octombrie, atît Ucraina, cît şi Moldova au iniţiat discuţii privind piaţa internă a UE, competitivitatea şi creşterea economică.

 

Un drum lung de parcurs

Aderarea la UE necesită mult mai mult decît un angajament politic. Ţările candidate trebuie să-şi alinieze legislaţia şi instituţiile la standardele UE în 35 de domenii de negociere, denumite în jargonul de la Bruxelles „capitole”. Acestea variază de la agricultură şi siguranţa alimentară pînă la normele privind concurenţa, independenţa justiţiei şi politica externă.

Foaia de parcurs a Comisiei identifică doar şapte astfel de domenii în care Ucraina ar putea finaliza provizoriu negocierile în 2027. Educaţia şi cultura sînt vizate pentru prima jumătate a anului, urmate de proprietatea intelectuală, ocuparea forţei de muncă şi politica socială, politica industrială, cercetarea, relaţiile externe, precum şi politica externă şi de securitate în a doua jumătate a anului.

Comisia recunoaşte că schimbările sînt complexe şi necesită consultări ample, timp şi resurse. Pentru a ajuta Ucraina să înregistreze progrese, Bruxelles a înfiinţat un grup de lucru dedicat, menit să ofere sprijin suplimentar autorităţilor ucrainene.

Dificultăţile sînt agravate de război, care impune cerinţe extraordinare guvernului şi parlamentului Ucrainei în eforturile acestora de a adopta şi pune în aplicare legislaţia necesară pentru aderarea la UE.

În document, Comisia se abţine să se angajeze la o dată limită pentru negocierile de aderare ale Ucrainei, adoptînd o abordare la fel de prudentă faţă de alţi candidaţi cu şanse mari de aderare la UE, inclusiv Albania şi Moldova. Muntenegru reprezintă excepţia, iunie 2027 fiind prevăzută ca termen-ţintă pentru semnarea unui tratat de aderare.

Foaia de parcurs a Ucrainei se descrie ca un „document viu” care poate fi actualizat pe măsură ce discuţiile avansează, lăsînd deschisă posibilitatea finalizării mai rapide a negocierilor în domenii politice suplimentare, în cazul în care reformele progresează mai repede decît se aştepta.

 

Umbra războiului

Incertitudinea reflectă, de asemenea, provocarea mai amplă pe care o reprezintă admiterea unei ţări care se află încă într-un război existenţial.

Normele UE nu interzic în mod explicit ca o ţară aflată în război să devină membră, dar aderarea Ucrainei ar ridica întrebări dificile privind securitatea, teritoriul şi obligaţiile pe care ţările UE le-ar asuma faţă de un stat membru în conformitate cu dispoziţiile blocului privind asistenţa reciprocă.

Nici măcar un acord de pace nu ar rezolva automat aceste chestiuni şi nici nu ar elimina necesitatea ca Ucraina să-şi finalizeze reformele. Iar finalizarea negocierilor în domenii politice specifice ar lăsa totuşi Kievul să se confrunte cu paşi suplimentari înainte de aderare, inclusiv un tratat de aderare care necesită aprobare şi ratificare.

Comisia doreşte, de asemenea, ca discuţiile privind cele două grupuri de negocieri ale Ucrainei, aflate în impas, să înceapă pînă la sfîrşitul anului 2026. Este vorba despre grupul 4, care vizează agenda verde şi conectivitatea durabilă, şi grupul 5, care vizează resursele, agricultura şi coeziunea.

Potrivit documentului, Comisia consideră că Ucraina a îndeplinit condiţiile necesare şi îndeamnă conferinţa de aderare să depună toate eforturile pentru a deschide grupurile de negocieri rămase în aşteptare înainte de sfîrşitul anului.

Deschiderea acestora ar permite Ucrainei să avanseze în negocierile din restul domeniilor de politică, deşi ritmul progreselor ulterioare va depinde în continuare de reforme şi de deciziile relevante ale statelor membre.