Acordul istoric prin care Israel si Emiratele Arabe Unite isi vor normaliza relatiile va fi semnat la Casa Albă, pe 15 Septembrie

Preşedintele american Donald Trump va găzdui, pe 15 Septembrie, la Casa Albă, o ceremonie de semnare a acordului de normalizare a relațiilor între Israel și Emiratele Arabe Unite (EAU), a declarat, Marţi, un responsabil american, relatează AFP şi Reuters.
Stabilirea de relaţii diplomatice între Israel şi aliaţii SUA din Orientul Mijlociu, printre care şi bogatele monarhii din Golf, este un obiectiv al strategiei regionale a lui Donald Trump pentru a izola Iranul, duşman jurat al Washingtonului şi al Israelului.
Acest acord face din Emiratele Arabe Unite a treia ţară arabă care stabileşte relaţii diplomatice cu Israelul, după tratatele de pace încheiate de Egipt (1979) şi Iordania (1994).
În cadrul acordului, anunţat la Casa Albă pe 13 August, după 18 luni de discuţii, statul din Golf a fost de acord să normalizeze relaţiile cu Israel, iar autorităţile de la Tel Aviv au fost de acord să suspende temporar planurile de anexare a unei porţiuni din Cisiordania.
Oficialul de la Casa Albă a mai declarat, sub acoperirea anonimatului, că premierul israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul de Externe al Emiratelor Arabe Unite, şeicul Abdullah bin Zayed al-Nahyan, vor conduce cele două delegaţii la ceremonie.











