A FOST INAUGURAT OFICIAL CAMPIONATUL EUROPEI LA TAEKWON-DO, UNDER 21

Prim-ministrul desemnat Vlad Filat a participat, pe 18 aprilie, la deschiderea oficială a Campionatului Europei la Taekwon-do, Under 21, a informat Biroul comunicare şi relaţii cu presa de la Guvern.
La evenimentul organizat la sala polivalentă din Chişinău, au fost prezenţi şi ministrul în exerciţiu al Tineretului şi Sportului, Octavian Ţîcu, ministrul în exerciţiu al Afacerilor Interne, Dorin Recean, preşedintele Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi, preşedintele Uniunii Europene de Taekwon-do, Athanasios Pragalos, personalităţi din lumea sportului din peste 42 de ţări europene.
Preşedintele Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi, a subliniat importanţa evenimentului pentru Republica Moldova şi perspectivele pe care le deschide pentru sportivii moldoveni. ”Eu sînt fericit că am reuşit să adunăm un număr atît de mare de sportivi. Sperăm să avem parte de un campionat frumos cu rezultate bune”, a spus Nicolae Juravschi.
Athanasios Pragalos a mulţumit conducerii Guvernului şi Comitetului Naţional Olimpic pentru că au organizat evenimentul la un înalt nivel. În semn de recunoştinţă, preşedintele Uniunii Europene de Taekwon-do i-a oferit Premierului centura neagră 7 dan.
La rîndul său, Prim-ministrul desemnat a declarat că primeşte acest dar cu un mare avans şi a promis că va munci pentru a-l merita. ”Mă onorează foarte mult acest dar, care totodată mă obligă să am grijă de condiţia fizică şi ca sportul din Republica Moldova să ştie doar de progres”, a spus Vlad Filat. Prim-ministrul desemnat Vlad Filat a mulţumit conducerii forului european de taekwon-do pentru că au decis să desfăşoare campionatul în Republica Moldova, ceea ce este o premieră. ”Pentru Republica Moldova este o zi importantă, deoarece am reuşit să organizăm o astfel de competiţie. Vreau ca în cadrul acestei competiţiei să învingă cei mai buni”, a declarat Premierul.
Ulterior, Prim-ministrul a urat succes sportivilor din ţara noastră, dar şi tuturor participanţilor. Întrebat de jurnalişti, Premierul a declarat că este mulţumit că s-a reuşit organizarea acestui Campionat European şi speră ca cei 13 competitori din partea Republicii Moldova să obţină cît mai multe premii.
Campionatul European Under-21 la Taekwon-do WTF este la cea de-a IV-a ediţie. În total au fost înregistraţi peste 300 de sportivi din 42 de ţări europene.












