46% DINTRE GRECI SUSTIN CA VOR VOTA «NU» LA REFERENDUMUL DE DUMINICA

Cei mai mulţi dintre greci susţin că vor vota «nu» la referendumul din weekend privind aprobarea măsurilor propuse de creditori pentru prelungirea programului de asistenţă financiară pentru Grecia, conform rezultatelor unui sondaj dat publicităţii miercuri, însă datele arată că adepţii lui «da» sînt tot mai mulţi. Rezultatele au fost date publicităţii în contextul în care Atena se pregăteşte să discute ultimele sale propuneri pentru un nou program de asistenţă cu miniştrii de finanţe din zona euro, în cadrul unei teleconferinţe. Sondajul realizat de ProRata pentru ziarul Efimerida ton syntakton indică faptul că proporţia acelora care intenţionează să voteze «nu» este de 46%, în timp ce 37% dintre respondenţi au afirmat că vor vota «da». Rezultatele sondajului reflectă atitudinea după introducerea măsurilor de control al capitalurilor şi închiderea băncilor, în contextul nesiguranţei tot mai mari în privinţa viitorului ţării în zona euro. De asemenea, cifrele indică şi o schimbare faţă de datele de dinainte de închiderea băncilor. Înainte de introducerea acestor măsuri, 57% dintre greci susţineau că vor vota «nu» şi 30% afirmau că vor alege varianta «da» la referendum.

Sursa: Agerpres