SLOVACIA OFERA BURSE DE STUDII PENTRU MOLDOVENI

Slovacia oferă burse de studii pentru studenţi, aspiranţi, dar şi profesionişti din domeniul artei şi ştiinţei din Republica Moldova.

Programul Naţional de Burse este finanţat de către Ministerul Educaţiei, Ştiinţei, Cercetării şi Sportului al Republicii Slovace. Scopul programului este de a promova schimbul de experienţă, dar şi de a mobiliza studenţii din Moldova pentru a învăţa în Slovacia.

Programul de stagiu durează de la 1 februarie pînă la 31 august 2016. Participanţii vor primi o bursă lunară de pînă la 1000 de euro, în care intră cheltuielile pentru trai şi mîncare. Studenţii vor achita din propriul buzunar transportul pînă în Slovacia.

Pentru a participa la program, candidatul trebuie să depună un CV, copia diplomei de studii, un caiet în care sînt indicate data începerii practicii, durata şi un program detaliat al stagiului. Dosarul pentru profesioniştii din domeniul artei şi ştiinţei mai trebuie să conţină şi lista publicaţiilor. Amănunte pot fi găsite accesînd www.stipendia.sk/ru/.

Dosarul complet urmează a fi expediat online, pînă la 31 octombrie curent, la adresa www.scholarships.sk.