E MAI BINE DE ÎMPĂRŢIT UCRAINA, DECÎT S-O SFÎŞII ÎN BUCĂŢI

Împărţirea Ucrainei nu este o variantă optimă, dar e mai bine decît un război civil sîngeros

Autor: Eugene  Rumer, colaborator ştiinţific superior şi Director al programului  Rusia-Eurasia a Fondului Carnegie

Declaraţia preşedintelui Vladimir Putin despre retragerea armatelor ruse de la frontiera cu Ucraina, făcută Miercuri, 7 Mai, a fost întîmpinată în Europa şi SUA cu un amestec de uşurare şi neîncredere. În orice caz, nu trebuie de uitat că, deşi părţile au revenit la diplomaţie, aceasta urmează să dea rezultate.  După ce  în violenţele din Odesa au murit zeci de oameni, iar conflictul din Estul Ucrainei durează, ţara e în pragul unui război civil.  Şi capătul nu se vede.  E timpul să privim lucrurile în faţă: Ucraina nu va putea ieşi din acest conflict ca stat unitar.

Pînă în prezent, politica SUA conţinea critici la adresa Rusiei şi ameninţări cu sancţiuni. Însă Kremlinul nu se teme nici de şifonarea imaginii, nici de consecinţele sancţiunilor.  Mai mult ca atît – economia mondială are nevoie şi de petrolul rusesc, dar şi de gazul rusesc.

Aproprierea Rusiei de Ucraina îi dă o prioritate importantă. Mai mult ca atît – Rusia este mai interesată de Ucraina, decît SUA sau Europa. Şi, spre deosebire de statele occidentale, Rusia este gata să aplice forţa.

Acordul de la Geneva, semnat la 17 Aprilie, nu a îmbunătăţit situaţia, iar Occidentul, deocamdată, nu poate propune nimic mai bun.  Preşedintele SUA şi cancelarul Germaniei au preîntîmpinat Moscova că vor aplica noi sancţiuni dacă Rusia nu va pune capăt acţiunilor de destabilizare şi nu se va abţine de la încercările de a bloca alegerile prezidenţiale, stabilite de Kiev pentru 25 Mai. Însă aceste ameninţări nu au putut opri valul de violenţe în Ucraina. În perspectivă,  aceste sancţiuni pot da roade, iar Kremlinul, posibil, va regreta, însă, deocamdată, şi Rusia şi Occidentul urmează  o politică catastrofală pentru Ucraina.

Poate oare fi salvată Ucraina, revizuind radical relaţiile dintre Kiev şi regiuni,  chiar cu preţul referendumului, dar chiar şi acceptînd împărţirea ţării? Ultima variantă, bineînţeles, este radicală, e o decizie grea. Dar nu e mai bine aşa decît un război civil?!

Astfel de paşi nu pot fi făcuţi imediat. Un proces din mai multe etape este necesar să fie început prin referendum, care trebuie de unificat cu alegerea preşedintelui,  cu prezenţa observatorilor internaţionali. Reformele ulterioare trebuiesc făcute de un anumit organ, din care să facă parte reprezentanţii tuturor regiunilor Ucrainei, în paralel să se întreprindă eforturi pentru conciliere naţională. Acest proces nu va conduce  inevitabil la împărţirea ţării. Separatiştii din Est, posibil, vor accepta un compromis, dacă li se va propune o anumită formă de autonomie,  ca, bunăoară, un guvern federal cu un grad înalt al autonomiei locale.

Pentru a stabiliza situaţia pot fi făcute alegeri parlamentare repetate. La ora actuală, nimeni nu este responsabil de partea de Est a Ucrainei şi puterea de la Kiev recunoaşte acest lucru. Fierbinţeala separatiştilor se explică şi prin faptul că în guvernul naţional ei nu au reprezentanţi, că puterea de la Kiev are alte griji, că în Guvern poziţiile principale le ocupă naţionaliştii din regiunile vestice ale Ucraine, care se deosebesc de Est şi ca religie şi cultură.

Dacă le oferi regiunilor din Est un pachet suficient de voturi în Parlamentul naţional, ar fi o garanţie că interesele lor vor fi reprezentate adecvat la Kiev. Se acordă multă atenţie alegerilor prezidenţiale din 25 Mai, dar cele parlamentare nu sînt mai puţin importante.

Nimeni nu doreşte ca în Ucraina să înceapă un război civil. Rusia nu este interesată să-şi trimită încolo tancurile,  temîndu-se de haosul care va urma. Nici SUA, nici Europei nu-i trebuie un nou conflict în stil balcanic. Populaţia ucraineană a suferit destul.

A venit timpul pentru a căuta o soluţie cu orice preţ. Împărţirea Ucraine nu poate fi numită drept o variantă optimală, dar trebuie să examinăm  toate variantele – amînarea alegerilor prezidenţiale, referendum constituţional, alegeri parlamentare repetate – dacă dorim să evităm începutul războiului civil şi să salvăm vieţile omeneşti.

(The Financial Times, Marea Britanie, inosmi.ru)