DIN 28 MAI VOR APAREA NOI BANCNOTE DE EURO
Acestea sînt ultimele două bancnote din seria „Europa” și vor intra în circulație la data de 28 mai 2019.
Băncile centrale din zona euro nu mai emit din acest an bancnote de 500 de euro. Potrivit Băncii Centrale Europeane (BCE), bancnotele existente în valoare de 500 de euro vor continua să fie mijloc legal de plată și vor putea fi schimbate în bănci și casele de schimb valutar.
Decizia BCE a fost luată în urmă cu doi ani pentru a împiedica activitățile ilicite în care se utilizează bancnota de 500 de euro.
Banca Națională a Moldovei a anunțat că bancnota de 500 de euro va rămîne un mijloc legal de plată și își va păstra valoarea. Aceasta va putea fi schimbată în continuare la unitățile de schimb valutar de pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv la băncile comerciale, și utilizată pentru efectuarea plăților în țările zonei euro.
Bancnotele de la 5 la 200 de euro vor fi păstrate în circulație. Noile bancnote de 100 de euro și 200 de euro cu elemente de siguranță optimizate au fost prezentate publicului la data de 17 septembrie 2018. Acestea sînt ultimele două bancnote din seria „Europa” și vor intra în circulație la data de 28 mai 2019.
Bancnotele din seria „Europa” sînt introduse treptat, pe parcursul mai multor ani, în ordine crescătoare. Primele patru bancnote din noua serie (5, 10, 20 și 50 de euro) au fost puse în circulație în anii 2013, 2014, 2015 și, respectiv, 2017.
Peste 80% dintre bancnotele contrafăcute sînt de 20 și de 50 de euro
Potrivit datelor prezentate de Banca Centrală Europeană, în semestrul doi al anului trecut, au fost retrase din circulație 262 000 de bancnote de euro contrafăcute, cifră care reprezintă o scădere de 13 la sută față de semestrul întîi al anului trecut și este cu 27,8 procente inferioară celei din semestrul II al anului 2017.
Peste 80 la sută dintre bancnotele contrafăcute au fost bancnote de 20 de euro și de 50 de euro. Cele mai multe (96,7%) dintre bancnotele contrafăcute au fost identificate în țări din zona euro. Restul au provenit din statele membre ale UE din afara zonei euro (2,2%) și din alte regiuni ale lumii (1,1%).
”Probabilitatea de a primi o bancnotă contrafăcută este realmente foarte redusă, întrucît numărul bancnotelor contrafăcute rămîne foarte scăzut, raportat la cel al bancnotelor autentice aflate în circulație, care a înregistrat o creștere constantă la rate superioare dinamicii PIB, de la introducerea acestora”, anunță BCE.
În 2018, numărul și valoarea bancnotelor euro aflate în circulație au crescut cu aproximativ 4 la sută și, respectiv, 3,7 procente. În prezent, există peste 22 de miliarde de bancnote de euro în circulație, cu o valoare totală de circa 1 200 de miliarde de euro.
Cum să deosebești o bancnotă falsă de una autentică
Încă de la introducerea primei serii de bancnote euro, Eurosistemul – Banca Centrală Europeană (BCE) și cele 19 bănci centrale naționale din zona euro – a încurajat publicul să dea dovadă de vigilență în privința bancnotelor primite. Vă puteți verifica bancnotele utilizînd metoda simplă „atinge, privește, înclină”.
Dacă primiți o bancnotă suspectă, verificați-o prin comparație directă cu una despre care știți că este autentică. În cazul în care suspiciunile sînt confirmate, trebuie să contactați organele de poliție sau, în funcție de practica națională, banca centrală națională, ori o bancă comercială.
Sursa: sputnik.md