Foto: „Lichidatorii” moldoveni la reactorul nr. 4 al Centralei Nucleare Electrice Cernobîl după catastrofă. Sursă: arhiva curentă a Muzeului Armatei Naţionale a Republicii Moldova.

Zece curiozităţi despre catastrofa de la Centrala Nucleară Electrică Cernobîl

Motto:„Cîte un atom paşnic în fiecare casă”.
Slogan din oraşul Pripet, localitate aflată în apropierea Cernobîlului

Catastrofa de la Centrala Nucleară Electrică Cernobîl (CNEC), estimată la cel mai înalt nivel de cataclisme, al şaptelea, şi produsă la 26 aprilie 1986 este considerată cea mai gravă catastrofă nucleară din istorie. Cataclismul tehnogen a lăsat amprente nefaste asupra stării de sănătate a oamenilor, a ambianţei, a generat o nouă viziune referitoare la impactul factorului antropogen în univers, a intensificat protestul tacit al populaţiei faţă de sistemul administrativ de comandă sovietic, faţă de ideologia comunistă. Potrivit scriitoarei belaruse, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură (2015) Svetlana Aleksievici, Cernobîlul a devenit „metoforă, simbol”. Cernobîlul simbolizează colapsul Uniunii Sovietice. După catastrofa de la Cernobîl au fost expuse mai multe scenarii apocaliptice, unele extrase din perimetrul lecturilor biblice: „va fi verdeaţă, însă nu va fi viaţă” sau „va fi totul, însă nu va fi nimeni”.

1. Wladimir Tchertkoff, care a înregistrat mai multe mărturii din localităţile din nordul Ucrainei şi din sudul Belarusului, a denumit Cernobîlul în mod generic „Gulag atomic”. Ca o ironie a sorţii, sub aspect etimologic, „Cernobîl” în limba ucraineană semnifică „pelin” (Artemisia absinthium). CNEC, aflată la 18 km nord-vest de localitatea omonimă, situată pe rîul Pripet, regiunea Kiev, Ucraina, a început să fie construită în 1972, prima de acest gen din Ucraina purta numele liderului bolşevic – V. I. Lenin. În 1977 a fost dat în exploatare primul reactor cu o putere de 1,0 mil. kWt, iar în 1985 funcţionau 4 reactoare, cu o putere de 4,0 mil. kWt. Conform unui plan de perspectivă, puterea Centralei urma să fie extinsă pînă la 6 mil. kWt. Anterior „marei catastrofe”, activitatea de la CNEC a fost însoţită de o serie de accidente. În 1978, atunci cînd a fost dat în exploatare reactorul al 2-lea, au avut de suferit 170 de muncitori, iar între 1981 şi 1985 au avut loc cca 1 000 de accidente tehnice. La 9 septembrie 1982, primul reactor al Centralei a cedat, afectînd o porţiune de 14 km la nord-est şi 5 km sud-vest (locuitorii cătunului Cistogolovka din apropierea CNEC au fost evacuaţi).

2. Între 25 şi 26 aprilie 1986, inginerii de la CNEC, în urma unui experiment eşuat, au generat o reacţie în lanţ necontrolabilă în interiorul reactorului, iar explozia a dus la prăbuşirea acoperişului şi la emisia de substanţe radioactive în atmosferă. Accidentul a avut loc pe 26 aprilie 1986, ora locală 01:22:44, iar focarul nu a putut fi stins decît pe 13 mai 1986. Praful şi focul, care s-au ridicat pînă la 2 km, au aruncat în mediul înconjurător peste 40 de elemente radioactive şi de gaze rare, cca 156 tone de produse suprimate. Cantitatea de materiale radioactive răspîndite în atmosferă a fost de 200 de ori mai mare decît cea de la Hiroshima şi Nagasaki.

3. Sînt expuse mai multe cauze ale catastrofei de la Cernobîl: ratarea proiectului tehnic al reactorului nr. 4, neajunsuri tehnice, eroare profesională, nerespectarea securităţii muncii, incompetenţa birocratică şi caracterul secret etc. O altă cauză care a generat cataclismul de la Cernobîl rezidă în competenţa profesională a angajaţilor, la CNEC activînd un număr infim de specialişti în domeniu.

4. Iniţial s-a acreditat ideea că la Cernobîl a avut loc doar un banal accident, iar în lunile iunie–iulie 1986, reactorul nr. 4 va fi pus în funcţiune. De aceea autorităţile sovietice au muşamalizat evenimentul. Ministerul Afacerilor Externe al URSS nu a recunoscut dezastrul de la Cernobîl. Ministerul Ocrotirii Sănătăţii al URSS, în pofida menirii sale, a ţinut în secret informaţia referitoare la catastrofă şi rezultatele tratamentului celor internaţi, pericolul la care au fost expuşi personalul staţiei şi participanţii la lichidarea deflagraţiei. Doar atunci cînd monitorizatorii centralei – Suedia şi Finlanda – au raportat nivelul ridicat de radioactivitate purtată de vînt, Kremlinul a fost nevoit să recunoască accidentul.

5. Cel mai afectat de catastrofa nucleară a fost Belarusul. Circa 70% din precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei ţări, fiind contaminate 20% din suprafaţa împădurită a republicii şi 6 000 km² de terenuri arabile; 109 000 de persoane au fost evacuate din zona periculoasă. Suprafaţa afectată de accident a inclus un teritoriu de cca 150 mii km²: Ucraina (8,9% din suprafaţă), Rusia, România (cea mai afectată zonă a fost cea la nivelul lanţului Carpatic), alte state din Europa, în total o populaţie de 7,1 mil. de oameni, dintre care 3 mil. de copii.

6. Pierderile financiare generate de catastrofa de la Cernobîl, pînă în 1990, se estimează la 9 mld. ruble. Belarusul alocă anual 9% din din PIB pentru înlăturarea consecinţelor catastrofei nucleare, Ucraina – 5%. Pentru a constui un nou sarcofag (cu o înălţime de 100 de metri şi o greutate de 29 mii de tone) necesar opririi scurgerilor radioactive sînt preconizate alocarea peste două miliarde de dolari SUA.

7. În procesul de decontaminare de la Cernobîl au luat parte cca 800 mii de oameni din mai multe ţări, inclusiv 210 unităţi militare, cu un efectiv de 340 mii de militari, ingineri şi tehnicieni şi alţi civili care au lucrat la dezactivarea şi construirea sarcofagului din beton deasupra reactorului, fiind supuşi pericolului direct al contaminării. În Ucraina, de exemplu, numărul „lichidatorilor” constituie circa 120 mii de persoane. După cinci ani de la catastrofă, aproximativ 10 mii de „lichidatori” şi-au pierdut viaţa.

8. Participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl în multe cazuri nici nu au fost anunţaţi că vor fi mobilizaţi în acest focar (astfel s-a procedat şi în cazul războiului sovieto-afghan din anii 1979–1989). În Uniunea Sovietică aceste acţiuni erau considerate drept secrete de stat. Actualmente „lichidatorii”, nominalizaţi ca bioroboţi, reprezintă o categorie de populaţie frustrată şi marginalizată. Printre aceştia este frecvent fenomenul sinuciderii.

9. Principalele localităţi afectate, Pripet (cu o populaţie de 50 mii de oameni), format în majoritate din muncitori de la CNEC şi Cernobîl (cu o populaţie de 14 mii de locuitori), pe parcursul zilelor 26–27 aprilie 1986 au dus o viaţă cotidiană obişnuită. În Pripet (localitatea avea în anii 1980 o populaţie cu vîrsta medie de 26 de ani, unde anual se năşteau circa 1 000 de copii, iar serile se transformau în „parade de cărucioare”), de exemplu, s-au organizat două nunţi, oamenii plecau la pescuit etc. În prima zi a catastrofei de la Cernobîl, locuitorii Pripetului au fost iradiaţi cu o cantitate de 50 de ori peste limita admisă.

10. Din RSS Moldovenească, la înlăturarea consecinţelor accidentului de la Cernobîl, au participat 3 500 de persoane. În anii 1986–1988 majoritatea „lichidatorilor” aveau vîrsta cuprinsă între 21 şi 40 de ani (83,3%), iar în 1989–1990 între 17 şi 40 de ani (94,5%). Vîrsta medie a participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei constituia 29,68 ani. Majoritatea persoanelor sînt din zona de centru a Republicii Moldova (60,6%), din cea de nord – 24,2%, sud – 15,2%. „Lichidatorii” din Moldova s-au aflat la Cernobîl în medie 62,5 zile.

Ion XENOFONTOV, doctor în istorie

În documentele semnate de Comitetul Securităţii de Stat al URSS se semnalau încălcări ale sistemului de securitate la Centrala Nucleară Electrică Cernobîl, 21.02.1979

Reactorul nr. 4 al Centralei Nucleare Electrice Cernobîl. Sursă: arhiva curentă a Muzeului Armatei Naţionale a Republicii Moldova.

„Lichidatorii” moldoveni la reactorul nr. 4 al Centralei Nucleare Electrice Cernobîl după catastrofă. Sursă: arhiva curentă a Muzeului Armatei Naţionale a Republicii Moldova.