Pe data de 4 Iulie, pe tot cuprinsul celor 50 de state americane şi oriunde s-ar afla în lume, americanii sărbătoresc cu mare fast, prin focuri de artificii, parade, concursuri de mîncat hot-dog, jocuri de baseball şi reuniuni de familie cu barbeque, pop-corn, multă bere şi coca-cola. În 2017, se împlinesc 241 de ani de la Declaraţia de Independenţă şi 131 de ani de cînd Miss Liberty cu torţa libertăţii luminează. Ziua Naţională a SUA marchează adoptarea Declaraţiei de Independenţă, ratificată de Congres în 4 Iulie 1776, prin care cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente faţă de Regatul Unit al Marii Britanii.

Libertatea, ca statuie şi simbol, este din nou la modă

Statuia Libertăţii se află pe mica insulă Liberty din portul oraşului New York, la mică distanţă de insula Ellis – punctul de sosire a mai mult de 12 milioane oameni în Statele Unite, şi este un simbol de bun venit pentru toată lumea, americani, vizitatori şi imigranţi. Miss Liberty, oferită americanilor de poporul francez la 4 Iulie 1884, a fost inaugurată la 28 Octombrie 1886, iar preşedintele de atunci, Grover Cleveland, a acceptat statuia în numele poporului american rostind cuvintele: ''Nu vom uita niciodată că libertatea şi-a făcut casa aici şi nu vom neglija altarul său''.

În 1924, Statuia Libertăţii a fost decretată monument naţional, iar în 1984 parte a Patrimoniului Umanităţii listat de UNESCO pentru declaraţia de libertate, pace, drepturi ale omului şi democraţie pe care o face această capodoperă a spiritului uman.

Cu o înălţime de 45,3 metri şi o greutate de 225 de tone, statuia a fost lucrată în Franţa de sculptorul Frédéric Auguste Bartholdi (1834-1904), cu ajutorul tehnic al lui Alexandre Gustave Eiffel. Transportată pe mare, în 350 de fragmente, Statuia Libertăţii a fost asamblată în patru luni, pe o insulă din portul New York, şi montată pe un piedestal, împreună cu care măsoară 93 de metri, de la sol pîna la vîrful torţei.

Pe piedestalul statuii a fost inscripţionată o poezie, compusă  de Emma Lazarus, al cărei mesaj este libertatea.  Pe coroană se află 25 de ferestre, simboluri ale mineralelor naturale ale pămîntului, şi şapte raze care semnifică cele şapte mări şi continente ale lumii.

Torţa din mîna dreaptă simbolizează libertatea care luminează lumea, iar lanţul prăbuşit la picioarele monumentului înseamnă eliberarea din sclavie. Pe tăbliţa din mîinile statuii scrie, cu cifre romane, 4 Iulie 1776, ziua adoptării Declaraţiei de Independenţă.

Declaraţia de Independenţă - cel mai îndrăgit simbol al libertăţii

«Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toţi oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viaţa, Libertatea şi căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre oameni, izvorînd puterile lor doar din consimţămîntul celor guvernaţi, Că atunci cînd orice Formă de Guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, şi să instituie nouă Guvernare, stabilindu-i fundaţia pe astfel de principii şi organizîndu-i puterile în asemenea formă, încît să le pară lor cel mai probabil să producă Siguranţă şi Fericire» se afirmă în Declaraţia de Independenţa a Statelor Unite ale Americii.

Declaraţia de Independenţa a servit însă şi unui alt scop: ideile sale au inspirat un sprijin de masă în favoarea cauzei americane, insuflînd oamenilor sentimentul propriei valori şi determinîndu-i să lupte pentru libertate personală, autoguvernare şi un loc demn în societate.

Idealurile de libertate individuală cuprinse în Declaraţie fuseseră deja exprimate de-a lungul timpului de mari gînditori, de la Aristotel şi John Lock la Sfîntul Thomas D'Aquino.

Thomas Jefferson, autorul proiectului Declaraţiei, a rezumat însă această filosofie şi a expus-o drept o listă de plîngeri la adresa Regatului Marii Britanii, aflat la acea vreme sub conducerea regelui George al II-lea, pentru a justifica astfel ruperea legăturilor între colonii şi patria-mamă. Prima cauza de nemulţumire erau taxele prea mari plătite regatului britanic, numite “taxe fără reprezentare”, pentru că membrii coloniilor nu aveau drept de reprezentare în Parlamentul britanic.

Pentru a controla o eventuală rebeliune a coloniilor, regele George al II-lea a trimis trupe pe pămîntul american, iar coloniştii s-au mobilizat, bătălia de la Concorde din 19 Aprilie 1775 marcînd începutul neoficial al Războiului de Independenţă.

Pe 7 Iunie 1776, s-a auzit cea mai clară chemare la independenţă, prin rezoluţia citită de Richard Henry Lee în cadrul Congresului Continental desfăşurat în Pennsylvania State House:

„Aceste Colonii Unite sunt, şi trebuie să fie, state libere şi independente, ele sunt absolvite de orice pretenţii ale Coroanei britanice, iar toate legăturile politice între colonii şi Marea Britanie sunt, şi trebuie să fie, complet anulate”.

Comitetul celor Cinci, format din Thomas Jefferson, John Adams, Roger Sherman, Benjamin Franklin şi Robert R. Livingston, a fost însărcinat cu realizarea unui proiect de declaraţie care să prezinte lumii procesul de independenţa a coloniilor. După amendamente şi discuţii, în după-amiaza zilei de 4 Iulie, Declaraţia de Independenţă a fost adoptată oficial. Din cele 13 colonii, nouă au votat pentru, două au votat împotrivă (Pennsylvania şi Carolina de Sud), iar două s-au abţinut (Delaware şi New York).

După nenumărate peregrinări, originalul Declaraţiei de Independenţa este expus astăzi, alături de Constituţie şi de „Bill of Rights”, în Clădirea Arhivelor Naţionale din Washington D.C., documentul fiind păstrat în cele mai bune condiţii, după ce în secolul XIX fusese grav deteriorat din cauza proastei conservări tehnice. În anul 1987, Arhivele Naţionale au instalat un sistem computerizat în valoare de trei milioane de dolari pentru monitorizarea condiţiilor de păstrare a celor trei documente.

Benzile şi stelele de pe Drapelul SUA îşi au originea într-o rezoluţie a Comitetului de Marină din cadrul celui de-al doilea Congres Continental de la Philadelphia, adoptată la 14 Iunie 1777.

Textul prevedea ca Drapelul Statelor Unite să fie compus din 13 benzi, 7 în roşu și 6 în alb, care semnificau cele foste 13 colonii ale Marii Britanii care s-au răsculat împotriva sa, iar Uniunea era reprezentată de 13 stele, pe fond albastru, simbolul unei noi constelaţii, rezoluţia privitoare la Drapelul SUA fiind publicată la 2 Septembrie 1777.

Astăzi, pe drapelul american, pe lîngă cele 13 benzi orizontale roşii şi albe, sunt figurate, într-un dreptunghi albastru închis, 50 de pentagoane stelate care semnifică cele 50 de state americane. Datorită simbolismului său, zona albastră cu cele 50 de stele este Union Jack, în timp ce drapelul e adesea numit "the Stars and Stripes" sau "Old Glory".

Surse: Wikipedia.org. Agerpres.ro