Zelenski este acuzat de Trump că nu ar fi citit propunerea de pace pentru Ucraina
Preşedintele american Donald Trump i-a reproşat, Duminică seara, omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, că „nu a citit propunerea de pace privind Ucraina”, prezentată în urmă cu trei săptămîni de Washington şi care face obiectul unor negocieri separate cu Moscova şi Kievul, relatează AFP, transmite News.ro.
„Am discutat cu preşedintele Putin, am discutat cu liderii ucraineni, în special cu Zelenski, preşedintele Zelenski, şi trebuie să spun că sunt puţin dezamăgit că preşedintele Zelenski nu a citit încă propunerea americană pentru o soluţionare a conflictului din Ucraina”, a spus preşedintele american, întrebat de jurnaliști la un eveniment la Washington.
„Îi convine Rusiei, ştiţi, cred că Rusia ar prefera să aibă toată ţara, dar nu sunt sigur că îi convine lui Zelenski”, a mai spus Donald Trump.
De la prezentarea planului american, în urmă cu aproape trei săptămîni, au avut loc mai multe runde de negocieri cu ucrainenii la Geneva şi în Florida, în încercarea de a modifica textul în favoarea Kievului.
Documentul a fost prezentat Marţi şi lui Vladimir Putin, în timpul unei vizite la Moscova a emisarului oficial american Steve Witkoff şi a lui Jared Kushner, ginerele preşedintelui american şi mediator informal. Puţine detalii au fost divulgate cu privire la acest plan modificat, după ce versiunea iniţială a fost percepută de Kiev şi de europeni ca fiind în mare măsură favorabilă Rusiei.
