VOLODIMIR ZELENSKI: „ROMÂNIA ESTE UN PRIETEN CARE NE-A SĂRIT ÎN AJUTOR ÎN CEA MAI NEAGRĂ ZI A NOASTRĂ”

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a ajuns marți în România, unde se află într-o vizită oficială. Zelenski se va întîlni la Palatul Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis și la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu.

„Am ajuns în București, România, pentru discuții cu Klaus Iohannis și pentru întărirea bunelor noastre relații”, a spus Zelenski într-un mesaj publicat pe Twitter.

„Ucraina este recunoscătoare pentru spijinul României, care întărește statul nostru, precum și pentru solidaritatea constructivă, care permite națiunilor noastre să fie furnizori de securitate, în special în domeniul alimentar”, a mai spus președintele ucrainean.

Zelenski a mai precizat că va aborda cu partenerii săi români subiecte precum „dezvoltarea aviației” sau „întărirea sistemele antiaeriene ale Ucrainei”.

„București, România. O vizită oficială la vecinii noștri amabili care ne-au susținut în cel mai dificil moment și al căror sprijin nu face decît să crească cu timpul”, se mai arată într-un mesaj transmis de Zelenski, înainte de vizita sa în România.

„Mă voi bucura să-l văd pe domnul Președinte al României Klaus Iohannis - avem o gamă largă de subiecte de negociere.

În primul rînd, Ucraina este recunoscătoare României pentru asistența sinceră și pe scară largă, care ne întărește semnificativ apărarea. Și, de asemenea, pentru solidaritatea cea mai constructivă, care permite țărilor noastre să fie împreună donatori importanți de securitate pentru lume, inclusiv pentru securitatea alimentară. Am stabilit deja o cooperare care susține stabilitatea multor alte națiuni și o putem extinde și mai mult.

Astăzi vom vorbi despre continuarea cooperării în materie de securitate, dezvoltarea aviației și a altor coaliții de apărare, consolidarea apărării noastre aeriene, arhitectura generală de securitate în regiunea Mării Negre și relațiile cu partenerii noștri.

Această vizită va aduce beneficii ambelor popoare”, a scris Zelenski.

Președintele Ucrainei a fost întîmpinat la aeroport de ministrul român de externe, Luminița Odobescu.

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, marţi, la Palatul Cotroceni, pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care efectuează o vizită oficială în ţara noastră, a informat Administraţia Prezidenţială.

Conform Palatului Cotroceni, vizita, efectuată la invitaţia şefului statului, reconfirmă continuarea sprijinului necondiţionat al României pentru Ucraina, în contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva acestei ţări, precum şi caracterul special al relaţiei bilaterale dintre cele două ţări, potenţialul acesteia şi necesitatea discutării, la cel mai înalt nivel, a proiectelor şi temelor de interes comun.

Sursa: digi24.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40