Uniunea Europeana a prelungit sanctiunile impotriva Chinei cu inca un an

Uniunea Europeană a prelungit Luni sancţiunile împotriva Chinei pînă în Decembrie 2022, pentru abuzuri împotriva populaţiei uigure din regiunea Xinjiang, relatează dpa.

Adoptate în cadrul unui pachet mai larg de măsuri împotriva Libiei, Rusiei şi Coreei de Nord, sancţiunile UE vizează persoane şi entităţi „responsabile pentru încălcări grave ale drepturilor omului şi abuzuri în diferite ţări din întreaga lume”, potrivit unui comunicat.

UE a introdus sancţiunile în Martie 2021, fiind primele astfel de măsuri luate împotriva Beijingului pentru încălcări ale drepturilor omului de la masacrul din Piaţa Tiananmen din 1989.

Cei vizaţi vor avea interdicţie de călătorie în UE şi li se vor îngheţa activele de care dispun pe teritoriul comunitar. Anterior, China a adoptat o listă similară de sancţiuni împotriva unor eurodeputaţi şi instituţii UE.

Criza din relaţiile diplomatice a dus la o pauză în aplicarea unui acord major de investiţii UE-China convenit anul trecut.

Sute de uiguri musulmani au depus mărturie în ultimii ani că au fost ţinuţi în lagăre în provincia Xinjiang în cadrul a ceea ce criticii susţin că este o campanie guvernamentală de asimilare forţată a minorităţilor etnice. Beijingul respinge aceste acuzaţii.

În Iunie, Amnesty International a relatat că circa un milion de uiguri au fost trimişi, începînd din 2017, în ceea ce Guvernul descrie drept centre de „educare”. „Aceste facilităţi pot fi descrise mai adecvat prin termenul de lagăre de detenţie”, a precizat organizaţia care militează pentru apărarea drepturilor omului.