Un moldovean si o romanca au reusit „jaful anului“ in Italia. Victima cistigase premiul cel mare la loto

Un cetăţean din Republica Moldova şi o româncă sunt în prim-planul „jafului anului” din Italia. Cei doi au furat o avere constînd în lingouri de aur, de la un italian care cîştigase premiul cel mare la loterie, scrie jurnalistul Ştefan Lică pentru Adevărul.ro.
Moldoveanul a fost prins Duminică, 28 Mai, la numai cîteva ore după jaf. Presa italiană menţionează că hoţul făcea parte dintr-o bandă şi că nu era la prima ispravă. În jaf a fost implicată şi o româncă.
La Reppublica scrie că românca a fost complice la jaful din Torre Pellice. Femeia cunoştea victimele şi le-a dat toate detaliile infractorilor, povestindu-le că victima cîştigase un premiu important la loto, în 2021.
Bazîndu-se pe informaţiile primite de la ea, hoţii au acţionat ca la carte. În jurul orei 1 noaptea, cînd victima se afla în grădina vilei împreună cu partenera sa, infractorii au dat atacul. Cu chipurile acoperite de cagule şi cu mănuşi de latex, ei au acţionat aproape perfect.
Au stat la pîndă şi au aşteptat ca milionarul şi partenera lui să se întoarcă de la cină şi i-au surprins în grădina vilei. După ce i-au imobilizat, tîlharii i-au dus în casă şi i-au obligat să le dezvăluie locul în care îşi ţineau lingourile de aur şi banii. Nu s-au mulţumit însă doar cu atît. Înainte să plece, infractorii au luat şi bijuteriile cuplului şi o sticlă de şampanie scumpă, apoi s-au făcut nevăzuţi. Şi, totuşi, deşi victima avea serioase îndoieli că hoţii vor fi prinşi, poliţiştii au reuşit să o facă.
„Unul dintre ei avea o armă, nu erau italieni, iar după cum vorbeau mi s-a părut că aveau un accent românesc", a fost primul indiciu dat de victimă.
În pofida faptului că hoţii au încercat să-şi acopere urmele, pînă la urmă ei s-au dat de gol. Primul care a fost prins a fost cetăţeanul moldovean, care a încercat să vîndă o parte din lingourile furate.
Anchetatorii au descoperit că bărbatul de 40 de ani avea un cazier bogat, iar acum va trebui să dea explicaţii pentru ultimul jaf. Dacă va fi găsit vinovat în urma procesului care va urma, cetăţeanul moldovean îşi va petrece următorii ani în spatele gratiilor.












