Un britanic dement si-a ucis sotia si i-a ascuns cadavrul timp de 40 de ani, ca sa-si poata continua relatia cu amanta

Un pensionar de 89 de ani și-a ucis soția pentru a putea continua o aventură și i-a ascuns rămășițele într-o fosă septică timp de aproape 40 de ani.
David Venables este judecat acum pentru uciderea soției sale, Brenda Venables, pe care a declarat-o dispărută pe 4 Mai 1982. Rămășițele ei au fost descoperite în 2019, într-o fosă septică din spatele casei în care au locuit cei doi, iar Venables a fost acuzat de crimă în Iunie 2021, relatează The Guardian.
Cazul se judecă la Tribunalul Worcester, iar Luni procurorul Michael Burrows a spus că fosa septică a fost „ascunzătoarea perfectă” și i-a permis lui Venables „să scape de crimă” zeci de ani.
Investigațiile Poliției de la acea vreme, care au inclus folosirea unui elicopter pentru a verifica zona și audierea a zeci de persoane, nu au scos la lumină nici un indiciu despre locul în care s-ar afla Brenda.
Înainte de dispariție, femeia suferea de depresie, iar o parte din cunoscuți au presupus că și-a luat viața.
Rămășițele ei au fost descoperite la 37 de ani după ce a dispărut, după ce Venables i-a vîndut casa din Kempsey, Worcestershire, nepotului său. Acesta a făcut reamenajări și a golit fosa septică.
Oase au fost găsite în rezervor și înainte, dar s-a presupus că erau oase de animale și au fost aruncate. Însă atunci cînd a fost golită fosa a fost descoperit un craniu uman și a fost sesizată Poliția.
Testele ADN au confirmat că oasele din rezervor îi aparțineau Brendei, care avea 48 de ani la momentul dispariției.
Burrows a spus că Venables și-a dorit ca soția să nu-i stea în cale, iar el să-și poată continua o relație pe care o avea, de mai mulți ani, cu Lorraine Styles, pe care o cunoscuse în 1967, cînd aceasta a lucrat pentru mama lui Venables.
Venables și Styles au avut o relație mai bine de 14 ani, despre care Brenda a aflat. În 1981, Venables i-a promis lui Styles că va divorța de soția lui pentru a putea începe o nouă viață împreună, a mai spus procurorul.
„A vrut să o excludă total din ecuație, ca să-și reia aventura cu o altă femeie. Știa că fosa septică era ascunzătoarea perfectă. Nu a trebuit să se deplaseze și să facă vreo călătorie suspectă în preajma dispariției. Chiar dacă cineva s-ar fi gîndit să se uite în interiorul fosei, trupul ei nu putea fi văzut”, a precizat procurorul.
La data așa-zisei dispariții, Venables le-a spus polițiștilor că soția lui era deprimată, iar aceștia au remarcat, de-a lungul timpului, că „nu părea deloc îngrijorat și era mai curînd calm”.
Venables neagă că și-a ucis soția, însă anchetatorii spun că este imposibil ca Brenda să fi decis să se sinucidă aruncîndu-se în fosa septică. Procesul va dura 6 săptămîni, timp în care vor fi administrate probe.












