TOTALURILE EURO 2016
Echipa ideală, alcătuită de UEFA
Portugalia, cîștigătoarea Euro 2016, dă patru jucători, printre care vedeta Cristiano Ronaldo, în echipa ideală a competiției, alcătuită de comisia de observatori tehnici ai UEFA, condusă de fostul internațional român Ionuț Lupescu.
În afară de cei patru lusitani, în acest unsprezece ideal se regăsesc trei germani, doi francezi și doi galezi, altfel spus, doar jucători de la echipele care au atins semifinalele turneului.
Iată cum arată această echipă, în așezarea 4-2-3-1: Rui Patrício - Joshua Kimmich, Jérôme Boateng, Pee, Raphaël Guerreiro - Toni Kroos, Joe Allen - Antoine Griezmann, Aaron Ramsey, Dimitri Payet - Cristiano Ronaldo.
În trecut, UEFA alegea o echipă formată din 23 de jucători, din care au făcut parte Ronaldo (2004 și 2012) și Pepe (2008 și 2012). Ronaldo a figurat de asemenea în 11-le ideal all-time al EURO, alcătuit înaintea turneului.
În afara lui Ionuț Lupescu, din comisia de observatori tehnici ai UEFA au făcut parte Sir Alex Ferguson, Alain Giresse, David Moyes, Packie Bonner, Mixu Paatelainen, Savo Milošević, Peter Rudbek, Gareth Southgate, Thomas Schaaf, Jean-François Domergue, Ginés Meléndez și Jean-Paul Brigger.
Cîte doi membri ai comisiei au fost prezenți la fiecare meci. Observațiile lor vor servi la întocmirea unui raport ce va fi dat publicității de UEFA în luna septembrie.
Potrivit lui Sir Alex Ferguson, comisia a ales "o echipă în care apar cei mai buni jucători de la echipele cu cele mai bune evoluții la UEFA Euro 2016".
Griezmann, desemnat cel mai bun jucător
Atacantul francez Antoine Griezmann a fost desemnat cel mai bun fotbalist de la Euro 2016 de către comisia de observatori tehnici ai UEFA, condusă de fostul internațional român Ionuț Lupescu.
Antoine Griezmann a încheiat cu șase goluri și două pase decisive Euro 2016, în care Franța a pierdut finala în fața Portugaliei (0-1 după prelungiri). Jucătorul de 25 de ani a avut o mare influență mai ales în fazele eliminatorii, punctînd de două ori în semifinala cu Germania (2-0), la fel cum o făcuse și în optimi de finală împotriva Irlandei (2-1, după ce "les Bleus" au fost mult timp conduși).
Griezmann a avut o evoluție mai puțin convingătoare în meciul de deschidere, 2-1 împotriva României, în care a fost înlocuit în minutul 66. El a fost introdus tîrziu în al doilea joc, 2-0 cu Albania, în care a deschis scorul în ultimul minut al timpului regulamentar de joc
Ionuț Lupescu a afirmat: "Antoine Griezmann a fost o amenințare în fiecare partidă pe care a jucat-o. Muncește mult pentru echipă și este dotat cu tehnică, viziune și calități de finalizator. Toți observatorii tehnici au fost de acord că el a fost jucătorul de excepție al turneului".
Din comisia de observatori tehnici ai UEFA, alcătuită din 13 membri, au mai făcut parte Sir Alex Ferguson, Alain Giresse, David Moyes, Packie Bonner, Mixu Paatelainen, Savo Milošević, Peter Rudbak, Gareth Southgate, Thomas Schaaf, Jean-François Domergue, Gines Melendez și Jean-Paul Brigger.
Autorul golului finalei, nu a marcat deloc în prima parte a sezonului
Autorul singurului gol al finalei Euro 2016, Portugalia - Franța, atacantul Éder nu a marcat deloc în prima parte a sezonului, în tricoul echipei galeze Swansea City, care joacă în campionatul Angliei, amintește presa internațională.
În vara anului trecut, Swansea a căutat un atacant fizic pentru a-l înlocui pe Wilfied Bony, plecat la Manchester City. Cumpărat cu aproape 7 milioane de euro de la Sporting Braga, Éder are evoluții foarte slabe la noua sa formație, pentru care nu înscrie deloc în 13 meciuri din Premier League și două din Cupa Ligii engleze, de cele mai multe ori fiind rezervă.
La sfîrșitul mercato-ului din luna ianaurie, el este împrumutat la echipa franceză Lille, unde are prestații mult mai bune și, cu 6 goluri în 13 meciuri de campionat, contribuia la calificarea în Europa League.
Încă înaintea șutului său spectaculos din finala de duminică, Éder a arătat în Ligue că poate șuta foarte puternic, dovadă golul pe care l-a înscris în deplasare în poarta lui Nantes, scrie France Football.
Singurul adevărat atacant central din lotul Portugaliei pentru Euro 2016, Éder a jucat doar 13 minute înaintea finalei.
În cele din urmă, "rățușca cea urîtă s-a făcut frumoasă", a spus despre Éder, după finală, selecționerul Fernando Santos.
Hugo Lloris: Faptul că Ronaldo a ieşit, i-a făcut şi mai puternici
Portarul și căpitanul echipei de fotbal a Franței, Hugo Lloris, a declarat că ieșirea lui Cristiano Ronaldo, accidentat, a făcut ca Portugalia să fie și mai puternică în finala Euro 2016. "Faptul că Ronaldo a ieșit, i-a făcut și mai puternici", a explicat, Lloris după eșecul de pe "Stade de France".
"Este multă decepție, este dificil să simțim altfel. Dar eu cred că putem fi mîndri de ce am realizat de-a lungul acestui turneu. Ne așteptam totuși la acest gen de meci, dar acum ne-a lipsit un pic de reușită, de reușită de campion. În prelungiri ne-am creat multe ocazii, dar ne-a lipsit acest ultim gest care ar fi eliberat echipa noastră. Portughezii ne-au dejucat planurile, au jucat la fel pe tot parcursul turneului și le-a reușit în cele din urmă", a mai spus el.
"Portugalia este campioană. Dacă a cîștigat acest turneu este pentru că a meritat. Apoi, putem discuta despre maniera în care joacă, dar iată că a fost eficace și trebuie să o felicităm. Faptul că Ronaldo a ieșit, acest lucru i-a făcut și mai puternici pentru că în acest caz ei au fost 11 care s-au apărat. Liderul lor tehnic a dispărut, jucătorul care putea face diferența, dar am putut vedea pe toată durata turneului că Portugalia poate avea un mental de fier. Ei au ieșit la limită din grupe, fiecare meci a fost dificil, și-au creat o echipă în dificultate. Acesta este fotbalul, poate fi crud, dar noi trebuie să digerăm asta", a adăugat Lloris.
Portugalia a condus doar 73 de minute în timpul Euro
Portugalia a condus doar 73 de minute în timpul Euro 2016, competiție pe care a cîștigat-o duminică în urma unei finale cu Franța (1-0 după prelungiri), scrie ziarul francez L'Equipe.
Această statistică ilustrează strategia unei foarte pragmatice echipe a Portugaliei, care a mizat totul pe apărare și pe capacitatea de a-și bloca adversarul.
Seleccao a condus 19 minute în fața Islandei (1-1) în primul său meci de la la turneul final, trei minute împotriva Croației în optimi de finală cu un gol înscris de Quaresma în minutul 117, apoi 40 de minute contra Țării Galilor în semifinale și în fine 11 minute în finala cu Franța.
Aceste dată arată că Portugalia a știut să folosească timpul la EURO, istovindu-și adversarii de-a lungul meciurilor înainte de a da lovitura decisivă în prelungiri sau chiar la loviturile de departajare.
Sursa: romaniansoccer.ro