SUA recunosc si garanteaza statutul de neutralitate al Republicii Moldova!

Putem spune că ziua de Duminică, 6 Martie 2022, devine o zi istorică pentru Republica Moldova. Potrivit Dreptului internațional, deși în Constituție este stipulat faptul că Republica Moldova este o „Țară neutră”, acest înscris este unul pur declarativ atîta timp cît statutul de neutralitate nu este recunoscut și garantat internațional.
Duminică, aflat într-o vizită la Chișinău, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, printre altele, a făcut și această declarație de o importanță fundamentală pentru Statul Republica Moldova:
„Moldova a ales calea democrației, a economiei incluzive, a apropierii de instituțiile europene. SUA vor sprijini Moldova pe acest drum, cu respectarea principiului neutralității înscrise în Constituția sa. Sprijinim în mod ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și statutul de neutralitate fixat în Constituție”, citat de DIGI24.RO.
Această declarație a înaltului demnitar american confirmă oficial că SUA recunosc și garantează statutul de neutralitate al Republicii Moldova, statut care, prin extensie, atrage recunoaștere și garanție și din partea NATO, dar și de către UE.












