Despre non-jurnalism, ipocrizii şi avari

Autor: Mihai CONŢIU

În fond, subiectul pe care îl voi aborda nu este nou, iar asta pentru că m-am căţărat pe el pe parcursul a mai multor ani. Înainte de toate, însă, mă simt nevoit să explic de ce utilizez sintagma „Statele Unite ale Republicii Moldova”. Păi nu este chiar aşa? Nu este această ţară o federaţie de State în Statul oficial? Transnistria este Stat în Stat. Găgăuzia e Stat în Stat. Taraclia, la nevoie, este Stat în Statele pe care le doreşte. Bălţi e Stat în Stat. Orhei este Stat în Statul lui Ilan Shor. Justiţia, Procuratura, SIS etc. sînt State în Stat. Mihai Ghimpu e Stat în Stat. La fel şi Dorin Chirtoacă! Bandele de mafioţi sînt Stat în Stat. Unii intelectuali sînt Stat în Statele dorite de ei, dar tot sub jurisdicţia Ordinelor şi Medaliilor conferite de Statul Republica Moldova.

Fără s-o recunoască, tuturor le convine sintagma de Statele Unite ale Republicii Moldova deoarece ştiu că astfel nu pot da socoteală nimănui. Pentru falsul pro-român sau proeuropean, Statul Republica Moldova este unul artificial, de aceea şi este adeptul sintagmei Statele Unite ale Republicii Moldova. Atîta vreme cît există Statele Unite ale Republicii Moldova, moldoveanul profitor este convins că îşi are asigurată meschina lui existenţă relativ prosperă. Remarc, uneori, că mai curînd capetele gînditoare de etnie rusă de aici sînt adepte sincere ale existenţei Statului Republica Moldova decît moldovenii nativi, iar asta o fac fără să fie îngrijoraţi de faptul că, în viitor, această ţară se va uni cu România sau Rusia, ori va deveni membră a unei Uniuni Europene din ce în ce mai sufocată de propria-i birocraţie.

În toată această ţară de cumetri, hoţi, politicieni şi alcoolici, iar asta de după ce şi-a furat independenţa de Stat pentru că fosta URSS era la o nuntă, singurii oameni oneşti şi muncitori au rămas ţăranii, medicii şi cîţiva cerşetori nativi. Dacă politicienii şi bandiţii au furat Statul permanent, începînd cu 1991, rămăşiţele intelectuale stoarse din privilegiile bolşevice au căpuşat şi ele acest Stat cum au putut, iar asta prin aceea că şi-au vîndut o presupusă, himerică imagine sau influenţă, dar, în primul rînd, au descoperit ce înseamnă bunăstarea de a fi loial României, Rusiei, UE, SUA etc. Îi las pe toţi aceşti profitori la o parte şi mă voi opri asupra aşa-zişilor jurnalişti moldoveni, majoritate cu pretenţii erudite, de scriitori şi de cunoscători în toate. Vorbesc despre cei cu false opţiuni proromâneşti pentru că îi cunosc mai bine!

Au pretenţii de elite intelectuale, de lideri de opinie şi vor să unească Republica Moldova cu România doar contra cost, fără să fi făcut absolut nimic pentru a-şi transforma propria ţară, care le-a fost făcută cadou de sovietici, într-o mireasă cinstită, harnică şi cu o brumă de zestre. Ei cer bani din România pentru un „serviciu” pe care nu doar că ştiu că nu-l pot îndeplini, dar nici nu-l vor finalizat. La convine de minune ca Statul Republica Moldova să fie într-o permanentă ruină morală, economică, socială şi politică sub titulatura de Statele Unite ale Republicii Moldova, pentru că acesta este modul lor de a fi, este singura lor sursă de existenţă prosperă.

Nu de mult, l-am auzit pe Val Butnaru, într-o emisiune de la Jurnal Tv, plîngîndu-se că Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) de la Bucureşti nu a mai finanţat ziarul Jurnal de Chişinău şi o emisiune unionistă de-a lui de la acest post de televiziune. Pentru cei care nu ştiu, Val Butnaru este un tip care se ocupă cu de toate – este jurnalist, un fel de scriitor, cu un nas care miroase bine afacerile profitabile. Logica lui este asemănătoare cu conţinutul poşetei unei femei – ştie doar cîţi bani are acolo şi că mai are şi rujul de buze în ea, căci în rest e haos.

Fiind probabil frustrat de o înfăţişare fizică nu tocmai generoasă, insul este de un narcisism care frizează patologic. Îi place la nebunie să fie moderator de televiziune, chit că vorbeşte în aceeaşi limbă română ca şi ţiganii din cartierele bucureştene Ferentari sau Chitila, adică cu „e bune” şi „dom’ derector”.

De ce, după peste un sfert de secol de existenţă a Statului Republica Moldova, România trebuie să mai subvenţioneze apariţia unor ziare sau televiziuni în această ţară? În tot acest timp, aceşti patroni de ziare şi revistă trebuia să demonstreze României că au spirit de iniţiativă, că s-au adaptat economiei de piaţă şi că sînt profesionişti, iar asta pentru a le demonstra românilor că sînt performanţi la ei acasă, că au primenit această ţară astfel încît să fie jinduită de România. Cerşind şi acum bani româneşti ca să-şi editeze nişte ziare inutile, se legitimează ca slugi ai unui Stat – Republica Moldova – pe care vor să-l transforme într-o slugă provincială a României. De reţinut că aceste slugi de lux trăiesc într-o bunăstare demnă de invidiat şi de către un occidental care are un salariu de 3000 de Euro pe lună!

De bine, de rău, e au ţara lor – Republica Moldova – în care nimeni nu le-a interzis să se autoidentifice ca fiind români, să-şi numească limba ca fiind română, chiar dacă în Constituţie este definită ca fiind limbă moldovenească şi tot aşa. În mod normal, pretinşii pro-români de aici ar fi trebuit să fie un model atractiv de iniţiativă personală şi prosperitate instituţională pentru partenerii lor români. În mod normal, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni de la Bucureşti, inclusiv pro-românii din Statele Unite ale Republicii Moldova, ar trebui să aibă grijă de conservarea şi cultivarea identităţii româneşti a etnicilor români defavorizaţi din Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria etc. Din această listă ar putea fi excluse comunităţile de români din statele occidentale puternic dezvoltate, iar asta pentru că ei s-au autoexilat în căutarea unui trai mai bun şi se bucură de o prosperitate remarcabilă. Identitatea românească a acestora poate fi conservată prin sponsorizările milionarilor români de acolo, aşa cum o făcea, pînă în 1989 şi după aceea, marele patriot şi politician român Ion Raţiu.

Plîngerilor lui Val Butnaru, li s-au alăturat şi cele ale respectabilului editorialist Victor Ciobanu de la Ziarul Naţional. E se smiorcăiau de faptul că Departamentul pentru Românii de Pretutindeni de la Bucureşti ar subvenţiona doar presa partinică a lui Vladimir Plahotniuc, nu şi pe cea aşa-zis românească, unionistă, deşi DRP finanţează pe mai departe şi Ziarul Naţional. Să înţelegem că şi acest ziar face parte din trustul mediatic al lui Plahotniuc? În realitate, cei doi se plîngeau că românii dau bani pentru presa partinică a Puterii şi nu şi pentru partidul pe care îl slujesc Jurnal de Chişinău şi Jurnal Tv.

La urma urmei, DRP finanţează proiectele care i se par eligibile. Faptul că unele ziare favorabile Puterii sînt subvenţionate cu bani româneşti poate fi pus şi în seama faptului că DRP, totuşi, este relativ influenţat de către structurile politice al Partidului Social Democrat din România, care este înfrăţit cu Partidul Democrat din Statele Unite ale Republicii Moldova, fără ca, totuşi, acesta să fie un criteriu neapărat decisiv.

Un lucru este cert: în Statele Unite ale Republicii Moldova nu există jurnalism autentic, chiar dacă sînt puzderii de facultăţi de jurnalism. În primul rînd, politicienii nu au permis niciodată ca să existe ziare independente, numai că ei, jurnaliştii moldoveni, au avut libertatea să-şi alegă independenţa profesională, nu doar pe cea materială confortabilă. De-a lungul anilor, ei au preferat să ia bani de la români ca să fie independenţi, dar, simultan, s-au lăsat cumpăraţi şi de politicieni locali, fapte care i-au transformat în nişte cerşetori îmbrăcaţi în frac, cu papion la gît şi cu mentalitate de interlopi intelectuali. La fel este şi Val Butnaru, iar memoria dramaturgului român Teodor Mazilu o ştie prea bine.