”Everest” este un cuvînt recognoscibil pentru mulți oameni. Este ușor de reținut și are o pronunție simplă și comună în principalele limbi, ceea ce ar părea că a fost ales în mod expres pentru un reper geografic atît de proeminent din toate punctele de vedere, scrie Omofon.

Cu toate acestea, a existat o persoană care nu a fost de acord ca Everestul să poarte acest nume, nimeni altul decît topograful și geograful britanic Sir George Everest, tocmai cel al cărui nume a fost ales pentru a desemna muntele din lanţul muntos Himalaya, supranumit şi astăzi „Acoperişul lumii”.

Deși în epoca de aur a explorărilor era obișnuit ca exploratorii să își folosească numele pentru a denumi unele dintre locurile pe care le descopereau, acesta nu este unul dintre aceste cazuri. De fapt, George Everest nu a apucat să vadă cu ochii lui muntele care îi poartă numele.

Născut într-o familie din cartierul londonez Greenwich, Everest a plecat de acasă la vîrsta de 16 ani pentru a începe o carieră militară în India. Înclinația sa pentru matematică și astronomie l-a determinat în scurt timp să preia sarcini de topografie, pînă cînd, în 1818, a fost chemat ca asistent principal de William Lambton, directorul Marelui Proiect de topografie trigonometrică.

Din 1802, această inițiativă a avut ca scop măsurarea exactă a întregului subcontinent indian, iar Everest a primit sarcina de a continua măsurarea unui arc de meridian de la extremitatea sudică a peninsulei pînă în Nepal, pe o distanță de aproximativ 2.400 de kilometri. Dedicarea lui Everest a fost răsplătită prin numirea sa ca superintendent al proiectului, la moartea lui Lambton, în 1823, și, din 1830, cu funcția de Inspectorul general al Indiei, pe care a deținut-o pînă la pensionare.

Everest a fost mai mult decît un simplu topograf, a fost un inventator. În calitate de inginer, a adus mai multe îmbunătățiri la echipamentele de topografie din acea vreme. Echipele sale au făcut măsurători precise din Himalaya pînă la extremitatea sudică a subcontinentului indian, o realizare impresionantă avînd în vedere că a fost făcută prin măsurători la sol, fără ajutorul laserelor de înaltă tehnologie, al sateliților sau al fotografiilor aeriene. Echipele foloseau cu teodolite primitive înainte ca Everestul să îmbunătățească aceste dispozitive.

Everest a fost, de asemenea, un adept al preciziei. El nu părăsea o zonă pînă nu se asigura că a obținut date exacte. Informațiile sale au ajutat la realizarea celor mai precise hărți ale Indiei.

Poate că cel mai cunoscut aspect al anilor săi de muncă de teren a fost reprezentat de multiplele boli pe care le-a contractat.

Sir George Everest a suferit de malarie, febră tifoidă, hepatită, boala pădurii Kyasanur (o febră hemoragică virală transmisă de căpușe), neuropatie periferică și probleme de vedere, radiculopatie cervicală, sindromul Guillain-Barre (o afecțiune autoimună a sistemului nervos) și o posibilă neurosifilis, alături de episoade de simptome psihice identificate cu așa-numita boală a Pălărierului Nebun, cauzată de ingestia de mercur, pe care Everest îl lua în doze mari pentru a-și trata afecțiunile.

În ciuda sănătății sale mai mult decît delicate, Everest a fost un muncitor neobosit și conștiincios, ceea ce i-a deschis porțile mai multor instituții științifice, inclusiv a prestigioasei Royal Society. După ce s-a retras și s-a întors în Anglia, poziția sa în India a fost ocupată de către  elevul său, Andrew Scott Waugh, care în 1841 a finalizat măsurarea meridianului în Nord și a pus ochii pe ceea ce era atunci unul dintre vîrfurile înzăpezite ale Himalayei.

Abia în 1852, matematicianul indian bengalez Radhanath Sikdar l-a informat pe Waugh că așa-numitul Vîrf XV era cel mai înalt din lume, cu o altitudine de 8.839,2 metri (astăzi corectată la 8.848 de metri).

Este sau nu vîrful Everest cel mai înalt loc de pe Pămînt? Varianta acceptată la nivel internațional și pe care o regăsim inclusiv în manualele de geografie este că masivul Himalaya, cu vîrful Everest, de 8.848 de metri înălțime, este locul aflat la cea mai mare altitudine de pe planetă. Însă totul depinde de locul din care se începe măsurătoarea. Vîrful Everest este cel mai înalt de pe Pămînt doar în cazul în care măsurătoarea se face de la nivelul mării. Puțini știu însă că mai există o modalitate de calcul: cea care începe din centrul Pămîntului. În acest caz, vîrful Everest este surclasat la înălțime de un vulcan din Ecuador: Muntele Chimborazo.

Andrew Scott Waugh a avut nevoie de cîțiva ani pentru a confirma calculele, iar în 1856 și-a anunțat rezultatele în fața Societății Regale de Geografie, propunînd ca așa-numitul Vîrf XV să primească numele predecesorului său: Everest. Waugh a considerat că era o onoare potrivită pentru omul care a supravegheat cea mai mare parte a cercetării teritoriului Indiei și a creat cele mai precise hărți ale Indiei la acea vreme.

Atît Waugh, cît și mentorul său obișnuiau să adopte denumirile locale pentru elementele geografice pe care le descriau. Dar în acest caz, muntele în sine se afla în afara limitelor dominației britanice, iar satele din Sud, a argumentat Waugh, nu se refereau la acel vîrf cu un singur nume.

După o lungă dezbatere, denumirea propusă de Waugh a fost în cele din urmă adoptată oficial. Dar ideea a întîmpinat o rezistență neașteptată: cea a lui George Everest, care a obiectat că numele său de familie nu putea fi scris în limba hindi și că era greu de pronunțat de către localnici.

Însă, vîrful a primit numele său. La cinci ani după denumirea Everestului, fostul inspector general al Indiei a primit titlul de cavaler din partea Reginei Victoria pentru contribuția sa. În 1866, Everest a murit.

Ironia este că George Everest nu a urcat niciodată pe muntele care îi poartă numele. El s-a retras în 1843, iar echipele britanice de topografie nu merseseră încă în Nepal pentru a măsura munții de acolo.