SFIRSITUL POLITICII CHINEZE A «UNICULUI COPIL»
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/fe037a250152f9813906042aafb44fe2.jpg)
China ar urma să înregistreze circa trei milioane de nașteri suplimentare în fiecare an ca urmare a renunțării la politica «unicului copil», ceea ce ar trebui să contribuie la susținerea creșterii sale economice, au dat asigurări marți înalți responsabili chinezi. Beijingul a anunțat la sfîrșitul lui octombrie că toate cuplurile chineze vor fi autorizate să aibă doi copii, indiferent care este situația lor. Această relaxare istorică intervine după circa 35 de ani de la introducerea unui control drastic al nașterilor, criticat pentru abuzurile sale - îndeosebi avorturile forțate-, precum și pentru dezechilibrele demografice provocate: îmbătrînirea, populația masculină mai numeroasă decît cea feminină. Schimbarea politicii va autoriza circa 90 milioane de femei chineze să aibă un al doilea copil, a indicat marți Wang Pei»an, adjunctul ministrului responsabil cu sănătatea și planningul familial, într-o conferință de presă. Dar, jumătate dintre ele au acum vîrste cuprinse între 40 și 49 de ani, ceea ce face să limiteze dorința lor sau capacitatea lor de a avea un nou copil, în timp ce unele ar putea fi «reticente», iar altele «inapte» pentru o a doua sarcină, a recunoscut oficialul chinez. Pînă la recentul anunț al Beijingului, 50 milioane de femei beneficiau deja de dreptul de a avea doi copii, din cauza mai multor exceptări de la politica «unicului copil», acordate minorităților etnice, familiilor din mediul rural al căror prim copil este o fată, precum și cuplurilor din care cel puțin un membru este «unicul copil». Dar numeroase cupluri chineze resping în prezent ideea de a avea un al doilea copil, invocînd creșterea prețurilor locuințelor și a costurilor de educație.
Sursa: Agerpres
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/aaaaa1f972d0e73ef5b265c4efa8ee13.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![Primul american executat în 2025 Primul american executat în 2025](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/1bb1a8f06de352ffd78e050d89fe9527.jpg)
![Elon Musk vrea să închidă USAID Elon Musk vrea să închidă USAID](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c3a18fee831f5f3cab42e6e9b6d22378.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Germanul care vorbea 100 de limbi străine Germanul care vorbea 100 de limbi străine](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/d898c07642b838d8b1170f0cbada8fe6.jpg)
![După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ea38e1b723660dc292375fedb6ccb9a1.jpg)