SERGHEI LAVROV A DISCUTAT LA TELEFON CU JOHN KERRY DESPRE UCRAINA
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a discutat telefonic joi seară cu omologul său american, John Kerry, despre situaţia din Ucraina, a anunţat diplomaţia rusă într-un comunicat, potrivit AFP.
În cursul acestei convorbiri, care a avut loc "la iniţiativa americană", Serghei Lavrov şi John Kerry au abordat chestiuni referitoare la eforturile în vederea "depăşirii crizei ucrainene prin stabilirea unui dialog direct stabil între părţile ucrainene", a precizat documentul.
De asemenea, ministrul rus şi secretarul de stat american au vorbit despre o posibilă cooperare ruso-americană în rezolvarea crizelor din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord, inclusiv din Siria şi Yemen, conform sursei citate.
Violenţele continuă în estul Ucrainei unde forţele Kievului luptă împotriva rebelilor proruşi, în pofida unui armistiţiu decretat în urmă cu trei luni, dar încălcat din ce în ce mai des, uneori de incidente sîngeroase.
Din aprilie 2014, conflictul a făcut peste 6.200 de morţi, reaminteşte AFP.
Sursa: Agerpres