SCOPUL SANCŢIUNILOR UE - SĂ DETERMINE RUSIA SĂ NU-I MAI SPRIJINE PE SEPARATIŞTII DIN UCRAINA

Sancţiunile UE la adresa Rusiei nu sînt îndreptate împotriva populaţiei şi mediului de afaceri, scopul lor fiind de a determina Moscova să oprească sprijinul pentru separatiştii din Ucraina, a precizat, la solicitarea Mediafax, MAE, subliniind că România a contribuit la formularea unui răspuns unitar.
Potrivit MAE, măsurile restrictive ale Uniunii Europene la adresa Rusiei au fost luate ca urmare a acţiunilor ilegale ale Moscovei în Ucraina, în mod special de anexarea ilegală a Crimeii şi ele "reflectă gravitatea actelor Federaţiei Ruse, care a încălcat în mod flagrant principiile fundamentale ale dreptului internaţional".
"România a contribuit, încă de la începutul acestui proces, la formularea unui răspuns european unitar. România a susţinut, din punct de vedere politic, introducerea fazei a treia a sancţiunilor la adresa Rusiei, şi a pledat constant pentru coordonare în cadrul UE, precum şi cu ceilalţi parteneri internaţionali, din dorinţa de a transmite un mesaj clar Federaţiei Ruse, de unitate a comunităţii internaţionale în sancţionarea nerespectării dreptului internaţional", se arată în răspunsul Ministerului de Externe.
MAE precizează că partea română nu a decis, în mod unilateral, impunerea de măsuri restrictive la adresa Federaţiei Ruse, măsurile restrictive constituind o acţiune a UE, adoptată în cadrul Politicii Externe şi de Securitate Comună, de către toate cele 28 de state membre UE, inclusiv România.
Lipsa unui angajament real al Moscovei "pentru soluţionarea pe cale paşnică a crizei din Ucraina şi mai ales neutilizarea, în sens constructiv, a influenţei pe care o deţine asupra grupurilor insurgente/separatiste din regiunile estice ale Ucrainei, a condus la decizia şefilor de stat şi de guvern din statele membre UE, din 16 iulie 2014, de a trece la adoptarea de sancţiuni ţintite, inclusiv în domeniul economic", informează Ministerul Afacerilor Externe.
MAE explică faptul că noile măsuri, care se adaugă restricţiilor de călătorie în spaţiul UE şi îngheţării activelor deţinute de anumiţi oficiali ruşi şi de persoane care susţin activ acţiunile de subminare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, "au ca efect suspendarea activităţii/cooperării UE-Rusia în anumite domenii economice, primordial cel financiar, unde a fost restricţionat accesul unor entităţi ruse cu capital majoritar de stat la pieţele de capital".
"Atît România, cît şi celelalte state membre UE nu doresc diminuarea relaţiilor economice cu Federaţia Rusă, însă aceste relaţii trebuie să se desfăşoare în anumite condiţii", se mai arată în răspunsul MAE, care subliniază faptul că sancţiunile nu sînt îndreptate împotriva populaţiei şi a mediului de afaceri în general, "ci doar împotriva persoanelor şi entităţilor care au avut de beneficiat din şi au sprijinit în mod activ anexarea ilegală a Crimeii şi acţiunile de destabilizare a situaţiei din Ucraina, ameninţînd astfel integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa acesteia".
"Scopul urmărit este cel de a determina Rusia să oprească orice fel de sprijin - politic sau militar - pentru separatiştii din regiunile estice şi să susţină planul de pace propus de preşedintele Ucrainei", precizează Ministerul de Externe.
Uniunea Europeană a adoptat recent o serie importantă de sancţiuni economice împotriva Rusiei, pentru a-l constrînge pe preşedintele Vladimir Putin să nu mai susţină acţiunile destabilizatoare din Ucraina.
Sancţiunile vizează blocarea accesului la pieţele financiare europene, interzice vînzările de armament, comerţul cu tehnologii sensibile şi cu bunuri de uz militar şi civil.
În plus, Bruxellesul a decis blocarea activelor umor oameni de afaceri ruşi apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, acuzaţi că beneficiază de anexarea Crimeei. (Mediafax)












