Salile de sport din Seul nu mai au voie sa puna muzica ritmata ca sa nu mai transpire oamenii

Sălile de fitness din Capitala Coreei de Sud și zona metropolitană nu vor mai avea voie să pună muzică prea ritmată pentru a limita extinderea Covid-19, informează BBC. Astfel, melodiile folosite nu trebuie să aibă un ritm mai mare de 120 de bătăi pe minut (bpm). Benzile de alergare urmează să fie limitate la viteza maximă de 6 kilometri/oră. Oficialii din domeniul sănătății susțin că restricțiile vor împiedica oamenii care frecventează sălile de fitness să respire prea repede sau să arunce transpirație de pe unul pe altul.

Coreea de Sud se confruntă cu o nouă epidemie de coronavirus, raportînd 1.100 de cazuri noi Duminică. Premierul Kim Boo-kyum a avertizat Vineri că țara asiatică a atins "nivelul maxim de criză".

Locuitorii din zona metropolitană Seul care merg la sălile de fitness se confruntă cu noua limită de 120 bpm începînd de Luni. Totodată, oamenii nu au voie să aibă sesiuni de sală mai lungi de două ore, iar dușurile nu vor mai putea fi folosite. Toate sălile de fitness se vor închide la ora 22:00.

Decizia autorităților este pusă la îndoială de proprietarii sălilor de sport. Kang Hyun-ku, care deține o sală în Seul, a întrebat dacă există vreo dovadă că muzica lentă duce la o răspîndire mai redusă a virusului decît muzica ritmată. El a mai spus celor de la Reuters că mulți utilizatori ascultă muzică în căști la sală. "Cum le controlezi playlist-ul?"

Cu toate acestea, autoritățile spun că astfel de măsuri previn închiderea completă a sălilor de sport. Potrivit experților, este greu de estimat dacă oamenii se infectează în sălile de sport. Cifrele de anul trecut din Marea Britanie arată că sălile de sport nu au fost focare importante de Covid-19.

Exercițiile fizice moderate precum jogging-ul se potrivesc mai bine cu melodii ritmate, în jur de 120-140 bpm, dar antrenamentele intense precum Zumba sau CrossFit necesită muzică chiar mai ritmată.