RĂZBOIUL GĂGĂUZO-RUSESC ÎMPOTRIVA STATULUI

Șor continuă să cumpere oameni, ”evenimente” și proteste prorusești

Autor: Mihai CONȚIU

În ziua de 2 Februarie, banditul fugar Ilan Șor a demonstrat încă o dată cum poate sfida el Statul, Constituția și legile Țării. Este vorba despre ”sărbătorirea” așa-zisei Zi a Unității Naționale – o născocire a minților întunecate ale slugilor Kremlinului care subminează grav Statul Republica Moldova din interior. Această zi a fost astfel ”botezată cu ordin de la Kremlin” deoarece, pe data de 2 Februarie 2014, în regiunea autonomă găgăuză, a fost organizat un referendum ilegal. Prin acesta, 98% dintre găgăuzi ”au votat” că susțin independența regiunii, în cazul în care Republica Moldova și-ar pierde suveranitatea, iar 98,47% dintre ei au spus că își doresc ca Republica Moldova să adere la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

Nu este nici un secret că acest referendum a reflectat dorința Kremlinului, fiind susținut de Stînga moldovenească prorusească reprezentată de socialiști și comuniști, dorindu-se a fi un semnal foarte dur dat împotriva orientării proeuropene a Țării. Atunci și acum, pentru Kremlin, pentru liderii găgăuzilor, ai socialiștilor și comuniștilor, ”pierderea suveranității Republicii Moldova” înseamnă inclusiv aderarea la UE, nu neapărat virtuala unire cu România. Singura unire admisă de acești trădători de Țară și neam este unirea cu Rusia, aservirea politică totală față de Moscova ori ocuparea Moldovei de către ruși cu forța armelor.

Acum, la dorința expresă a Kremlinului, sub directa supraveghere și finanțare a ”cneazului” mafiot Șor, găgăuzii înțeleg prin ”Ziua Unității Naționale” aniversarea a 10 ani de la desfășurarea acelui referendum ilegal, prin care o minoritate națională de 4,57% găgăuzi șantajează și amenință efectiv o majoritate de 82,07 % moldoveni și Statul Republica Moldova, sfidînd cu nerușinare criminală de tip rusesc Constituția și legile Țării. Această minoritate agresivă, căreia, probabil, i se alătură și ce-o mai fi rămas din minoritatea rusă de 4,06%, consideră că Guvernul și Parlamentul de la Chișinău sunt niște instituții auxiliare, secundare în raport cu Bașcanatul lor din subordinea lui Șor și Adunarea Populară.

Ce ironie amară dar și cîtă nerușinare agresivă – ”Ziua Unității Naționale”!!!

La ”sărbătorirea” din ziua de 2 Februarie au participat și un număr însemnat de elevi cărora, neoficial, deși inițial s-a vrut a fi oficial prin Ordin, le-a fost acordată zi liberă de la lecții. Asta miroase de la o poștă a infracțiune penală, dar probabil că vom rămîne doar cu mirosul! Pentru ”greutate și forță”, a mai fost remarcată prezența unui antrenor al unui club de lupte, care a venit cu elevii lui antrenați la marș, spunînd că, ”în entuziasmul lor”, tinerii nici n-ar fi conceput să nu participe. Ca să vedeți cîtă responsabilitate civică au!

Dacă elevii au fost scutiți de școală ca să participe, ceilalți participanți aduși, în ”stilul tradițional” instituit și de Șor, au primit bani, ceai, biscuiți, brînză și… pare-se că și vin. Cei de la NewsMaker l-au întrebat pe Mihail Vlah, consilierul bașcanei Găgăuziei, din ce bani a fost organizată manifestația, avînd în vedere că participanții au fost serviți gratuit cu ceai și biscuiți. Acesta le-a răspuns scurt: ”Ascultați aici, prieteni, Dumnezeu dă totul”. Astfel, am aflat că, în Găgăuzia, numele de cod al lui Șor este ”Dumnezeu”!

”Le-au dat cîte 100 de lei și uitați-vă! Femeile mănîncă hot-dogi, bărbații beau bere. Sunt aduși cu microbuzele, practic localnici din Comrat nici nu sunt. Eu cred că au fost plătiți. Gratis nu vine nimeni, din sate nu o să vină nimeni să cheltuie 100 de lei pentru drum”, a declarat jurnaliștilor un localnic.

Evghenia Guțul, cadîna politică din moscheea de partid a lui Șor, bașcana Găgăuziei și ”inima sărbătorii”, a ținut să precizeze: ”Ziua Unității Naționale este una dintre cele mai noi sărbători din autonomia noastră. Această sărbătoare nu doar că s-a născut în ochii noștri, ci e o sărbătoare creată de noi, 10 ani în urmă, cînd am demonstrat Moldovei și lumii întregi un exemplu de perseverență, unitate și coeziune. Pe 2 Februarie 2014, găgăuzii au declarat deschis că își văd viitorul exclusiv în cadrul Republicii Moldova independente, suverane și neutre. (…) Acum, cînd țara noastră se confruntă cu noi provocări, trebuie să fim din nou uniți, la fel ca acum 10 ani”, a spus Guțul.

”Provocările cu care se confruntă Țara”, în accepțiunea bașcanei și a găgăuzilor, nu sunt date de războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, de pericolul rusesc ce planează asupra Moldovei și războiul hibrid declanșat de Kremlin împotriva Republicii Moldova, ci de ”pericolul” integrării Țării în UE, în lumea liberă, democratică și prosperă!

Printre participanții din ”lumea bună pentru ruși” au mai fost deputatul Alexandr Suhodolski, Marina Tauber și ”profesiunea ei e politica” Irina Vlah. I-a tunat și i-a adunat, Kremlinul, pe toți în acest război găgăuzo-rusesc împotriva Statului Republica Moldova! Găgăuzilor simpli degeaba le spune cineva că sunt niște marionete obtuze în mîinile liderilor lor politici, o neînsemnată carne de tun pentru Kremlinul criminal într-o eventualitate belicoasă, căci n-or să priceapă nimic. Ce pretenții să mai ai de la găgăuzii transferați în subordinea lui Șor, în contextul în care mulți moldoveni s-au înjugat de mult la carul cu înfometați și ignoranți al mafiotului fugar?

Putem spune doar că e revoltătoare ingratitudinea găgăuzilor pro-ruși față de granturile și investițiile UE în regiune, ci chiar nerușinată, în stil rusesc! Sunt pro-ruși în condițiile în care Rusia, spre deosebire de Europa, nu a oferit absolut nimic Găgăuziei, ci doar soldă pentru politicienii care-i conduc. Acum, mai nou, îl au la cîrmă pe Șor, care le mai dă cîte ceva dacă participă la cîte vreun miting de protest! Politicienii lor, care au fost susținuți puternic de către comuniști și socialiști, nu i-au făcut să priceapă că sunt, în primul rînd, cetățeni ai Republicii Moldova de origine etnică găgăuză, că trebuie să-și cunoască limba maternă și pe cea oficială a Statului, ci i-au făcut să-și uite limba maternă, să vorbească exclusiv rusește și să se considere cetățeni loiali Rusiei. Ca să vedeți cîte ramificații poate avea o adevărată discriminare etnică de-a dreptul criminală! Cînd există ”marfă umană” ușor de manipulat și prostit, politicieni ticăloși se găsesc pe la toate colțurile… politice!

Nu putem ști ce-au constatat SIS ori procurorii în modul de desfășurare a acestei ”sărbători” din ziua de 2 Februarie închinate unui act ilegal, dar suntem siguri că am mai asistat la încă o secvență a războiului hibrid declanșat împotriva Republicii Moldova de către Kremlin!

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40