RĂZBOI ÎN ORIENTUL MIJLOCIU
Armistițiu fragil și negocieri în impas
* Războiul din Iran continuă, în condițiile unui armistițiu prelungit fără termen-limită clar și al unor negocieri blocate de divergențele dintre Washington și Teheran. Casa Albă susține că așteaptă o propunere unitară din partea liderilor iranieni, în timp ce oficialii de la Teheran acuză blocada navală americană și presiunile economice drept principalele obstacole în calea unui acord și avertizează că redeschiderea Strîmtorii Ormuz rămîne un obiectiv „imposibil” de stabilit în aceste condiții. În paralel, tensiunile din regiune persistă, de la incidente maritime în Golf pînă la atacuri în sudul Libanului, semn că armistițiul rămîne fragil.
* Pentru a curăța complet Strîmtoarea Ormuz de minele amplasate de armata iraniană ar putea fi nevoie de șase luni, iar o astfel de operațiune este puțin probabil să fie desfășurată pînă la încheierea războiului dintre SUA și Iran, a informat Pentagonul Congresul — o evaluare care înseamnă că impactul economic al conflictului s-ar putea prelungi pînă la sfîrșitul acestui an sau chiar mai departe, relatează Washington Post.
* Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, afirmă că agresiunea Statelor Unite și a Israelului este „sursa principală a nesiguranței” în Golful Persic și în Strîmtoarea Ormuz, conform BBC.
* Armata SUA a interceptat cel puţin trei petroliere sub pavilion iranian în apele asiatice şi le redirecţionează de la poziţiile lor din apropierea Indiei, Malaeziei şi Sri Lankăi, au declarat surse din domeniul transportului maritim şi al securităţii, citate de Reuters.
* Armata israeliană afirmă că soldații din Brigada 300 – o unitate subordonată Diviziei 146 – au arestat un luptător aparținînd Forței Radwan, unitatea de elită a Hezbollah, în sudul Libanului, relatează Al Jazeera.
* Fox News relatează că președintele american Donașd Trump i-a spus prezentatoarei Martha MacCallum că nu există „nicio presiune de timp” în ceea ce privește prelungirea armistițiului cu Iranul, conform BBC.
* Un înalt oficial al parlamentului iranian a declarat că Teheranul a încasat primele venituri provenite din taxele de trecere pe care le-a impus în strîmtoarea strategică Ormuz, în contextul conflictului său cu Statele Unite și Israelul, conform Times of Israel.
Sursa: digi24.ro
