Istoria a consemnat, de-a lungul secolelor, numeroase conflicte între state sau comunităţi umane. Unele războaie au pornit sau au avut ca pretext motive de-a dreptul stupide. Aşa s-a ajuns ca oamenii să se bată de la un porc, o patiserie sau de la un cîine.

Războiul a marcat existenţa umanităţii încă din cele mai vechi timpuri. De la humanoizii paleoliticului şi pînă astăzi, oamenii şi-au tranşat conflictele cu ajutorul armelor. Dacă multe dintre conflicte au avut la bază dispute teritoriale, dorinţa de expansiune sau obţinerea de resurse, o parte au izbucnit de la motive sau pretexte de-a dreptul prosteşti sau bizare.

Războiul porcului. Totul a început în anul 1846, cînd SUA și Marea Britanie au semnat Tratatul Oregon. Tratatul Oregon stabilea ca graniţa dintre cele două părţi să fie trasată la paralela 49. Cu toate că sună destul de simplu, situaţia a devenit mult mai complicată cînd s-a ajuns la împărţirea unor insule aflate la Sud-Vest de Vancouver.

Una dintre cele mai mari şi cele mai importante insule din zona respectivă, Insula San Juan, avea o importanţă deosebită datorită poziţiei sale strategice la gura canalului ce separa continentul de Insula Vancouver. Ca atare, atît SUA cît şi Marea Britanie au revendicat suveranitatea insulei, astfel că cetăţenii din ambele ţări au început să se stabilească acolo. Prin acest tratat se demarca practic graniţa dintre SUA şi America de Nord Britanică (mai tîrziu Canada), în special în zona dintre Munţii Stîncoşi şi coasta Pacificului.

Cele două părţi s-au înţeles destul de bine pînă la un punct. Liniştea de pe insulă a fost perturbată la data de 15 Iunie 1859, cînd un porc ce le aparţinea britanicilor s-a rătăcit şi a ajuns accidental pe pămînturile lui Lyman Cutlar, un fermier american. Cînd acesta a văzut că animalul îi mănîncă din cartofi, s-a enervat şi a împuşcat mortal porcul. Animalul era al unui angajat britanic de la compania Hudson Bay, pe numele său Charles Griffin. Atunci cînd Griffin a aflat despre moartea porcului, a mers să îl confrunte pe Cutlar. Potrivit rapoartelor destul de sumare ale vremii, conversaţia dintre cei doi a fost următoarea:

Cutlar: ”…dar îmi mînca din cartofi!”

Griffin: ”Prostii! Este datoria ta de a ține cartofii departe de porcul meu!”

Totuşi, Cutlar s-a oferit să-i plătească lui Griffin 10 dolari în schimbul porcului mort, însă a fost refuzat. În schimb, Griffin l-a reclamat pe Cutlar autorităţilor britanice locale care au ameninţat că-l vor aresta. Acest fapt a stîrnit nemulţumirea americanilor de pe insulă, care au semnat o petiţie prin care solicitau protecţie militară americană.

Petiţia a ajuns la generalul William S. Harney, comandantul Departamentului Oregon. Viziunea anti-britanică a lui Harney era bine cunoscută la acea vreme. Fără să stea prea mult pe gînduri, la data de 27 Iulie 1859, generalul a trimis 66 de soldaţi americani pe Insula San Juan. La aflarea acestor veşti, James Douglas, guvernatorul Columbiei Britanice, a decis să trimită în zonă trei nave de război britanice, ca un semn de intimidare pentru americani.

În cursul lunii August, prezenţa militară de pe insulă a crescut de ambele părţi, însă soldaţii americani nu păreau a fi impresionaţi, deşi erau clar depăşiţi numeric. Situaţia a rămas tensionată pe insulă pînă la sosirea amiralului Robert L. Bayens, comandantul-şef al Marinei britanice din Pacific. Guvernatorul James Douglas i-a ordonat lui Baynes să-şi aducă toate trupele pe Insula San Juan şi să-i atace pe americani. Robert Baynes a refuzat, afirmînd că el ”nu va implica două mari naţiuni într-un război ce a pornit de la o ceartă cu privire la un porc”.

Informaţii în legătură cu disputa de pe Insula San Juan au ajuns, în cele din urmă, atît la Washington, cît şi la Londra. Oficialii din ambele ţări au fost şocaţi că de la moartea unui porc s-a ajuns la implicarea într-un conflict a trei nave de război cu 84 de arme şi a peste 2.600 de soldaţi.

Îngrijoraţi că lucrurile s-ar putea să se agraveze şi mai mult, oficialii celor două ţări au început rapid negocierile, iar în cele din urmă s-a decis că atît SUA, cît şi Marea Britanie, ar trebuie să menţină fiecare pe insulă cel mult 100 de oameni pînă cînd se va stabili cui îi aparţine acel teritoriu. Ulterior, britanicii şi-au înfiinţat baza în partea de Nord a insulei, în timp ce americanii au pus stăpînirea pe partea de Sud.

Această situaţie a durat pînă în anul 1872, cînd o comisie internaţională condusă de Kaiser Wilhelm I din Germania a decis că insula trebuie să intre în totalitate sub control american. Astfel, disputa dintre cele două părţi a luat sfîrşit, porcul fiind singura victimă a neobişnuitului război.

În prezent, atît baza britanică cît şi cea americană pot fi vizitate în Parcul Naţional Istoric al Insulei San Juan. Interesant este faptul că acesta este singur loc dintr-un parc naţional din SUA, unde un steag străin este arborat în mod regulat. Steagul şi catargul au fost furnizate de Guvernul britanic ca un semn de prietenie.

Războiul patiseriei. Unul dintre cele mai stupide războaie a avut loc în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în Mexic. Poartă numele de ”Războiul patiseriei”. Totul s-a petrecut după ce Mexicul a reuşit să obţină independenţa faţă de Spania, în anul 1821. Deşi scăpaseră de dominaţia spaniolă, greul abia începuse pentru mexicani. Ţara se transformase într-un cîmp de luptă pentru diferitele facţiuni politice care se luptau pentru putere.

În anul 1828, în timpul unei revolte iscate cu scopul de a da o lovitură de stat, o parte a capitalei, Mexico City, a fost distrusă. Inclusiv magazinul unui renumit patiser francez, Remontel. După potolirea revoltei, Remontel a cerut despăgubiri statului mexican, solicitînd 60.000 de pesos pentru distrugerea atelierului de patiserie, dar şi a micii cafenele pe care o deţinea. Guvernul mexican nici măcar nu l-a băgat în seamă. Revoltat, patiserul Remontel a cerut ajutorul Regelui Franţei, Louis Philippe. Monarhul francez a reacţionat imediat, ba chiar şi-a amintit că mexicanii datorau bani Franţei, din timpul războiului de independenţă. Aşa că Louis Philippe le-a cerut compensaţii de nu mai puţin de 600.000 de pesos. Evident, Guvernul mexican a respins solicitarea, drept urmare, Regele Franţei a declarat război Mexicului şi a trimis o flotă impresionantă peste ocean.

Flota franceză a blocat portul Veracruz. A fost o grea lovitură, mai ales că economia Mexicului era şi aşa şubrezită de instabilitatea politică din ţară. Mai mult decît atîţ, navele de război franţuzeşti au început să bombardeze San Juan de Ulua dar şi alte obiective importante. Abia în 1838, după ce au murit sute de soldaţi mexicani, iar celebrul general Santa Anna şi-a pierdut un picior, britanicii au reuşit să medieze acest conflict, la apelul disperat al mexicanilor. Guvernul mexican a fost de acord să plătească patiserului 600.000 de pesos, iar războiul s-a încheiat. 

Războiul cîinelui. În anul 1925, Bulgaria şi Grecia se aflau la cuţite, mai ales după Războaiele Balcanice. Cu toate acestea, nimeni nu părea să dorească războiul. Un cîine fugar a reuşit să strice, însă, acest echilibru fragil. În luna Octombrie, cîinele unui soldat grec a luat-o la fugă dincolo de graniţă, în Bulgaria. Soldatul a plecat să-şi prindă cîinele şi, fără să-şi dea seama, a trecut şi el graniţa în statul vecin. Grănicerii bulgari nu au stat prea mult pe gînduri şi au împuşcat soldatul grec care tocmai intrase, din greşeală, ilegal în Bulgaria.

A fost un motive suficient pentru greci să declare război Bulgariei. Armata greacă a fost imediat mobilizată şi a început invazia Bulgariei. Soldaţii greci au ocupat rapid cîteva sate de graniţă şi au început bombardamentele asupra oraşului Petrici. Imediat, însă, Societatea Naţiunilor a intervenit şi a condamnat atacul asupra Bulgariei. O comisie internaţională a mediat pînă la urmă conflictul. În jur de 50 de oameni au murit în timpul acestui conflict.