RUSIA VA CONTINUA SA SPRIJINE REGIMUL LUI BASHAR AL-ASSAD
Rusia va continua să-i acorde regimului de la Damasc sprijin în domeniul luptei antiteroriste, a declarat, într-un interviu acordat The New York Times, purtătorul de cuvînt al Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova. «Îi sprijinim, i-am sprijinit şi vom continua să-i sprijinim», a subliniat Zaharova în interviu. Potrivit purtătorului de cuvînt al MAE rus, sprijinul militar acordat (regimului de la Damasc) «este în acord cu propunerile preşedintelui rus Vladimir Putin în vederea coordonării eforturilor tuturor celor care luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI)». Purtătorul de cuvînt al MAE rus s-a pronunţat împotriva plecării de la putere a preşedintelui sirian Bashar al-Assad, subliniind că SUA şi Occidentul nu au planuri concrete pentru instalarea păcii în această ţară, chiar dacă Assad se va retrage de la putere.
Sursa: Agerpres












