RUSIA A TRIMIS SISTEME DE APARARE ANTIRACHETA IN SIRIA

Rusia a trimis sisteme de apărare antirachetă în Siria, pentru a-şi apăra forţele militare din această ţară în cazul deturnării unor avioane militare în state vecine sau al unor atacuri aeriene, a declarat comandantul forţelor aerospaţiale ruse. Comandantul forţelor aerospaţiale ruse, Viktor Bondarev, a declarat într-un interviu pentru cotidianul Komsomolskaya Pravda, că unităţile militare ruse care acţionează în Siria trebuie protejate în faţa oricărui pericol. "Am evaluat toate ameninţările posibile. Am trimis acolo nu doar avioane de vînătoare, avioane de atac la sol, bombardiere şi elicoptere, ci şi sisteme de apărare antiaeriană, pentru a face faţă oricărei situaţii, cum ar fi de exemplu deturnarea unui avion de război pe teritoriul unei ţări vecine cu Siria sau un atac aerian asupra obiectivelor noastre. Trebuie să fim pregătiţi", a precizat Bondarev. Forţele aeriene ruse au început la 30 septembrie o operaţiune militară împotriva grupării Stat Islamic în Siria, la decizia preşedintelui rus Vladimir Putin şi la cererea omologului său sirian, Bashar al-Assad. Raidurile aeriene ruse vizează obiectivele militare, centrele de comunicaţii, transporturile, precum şi stocurile de arme, muniţii şi combustibil ale grupării Stat Islamic. De la începutul campaniei militare, forţele aeriene ruse au efectuat peste 1.600 de zboruri şi au atacat peste 2.000 de obiective ale Statului Islamic şi ale grupării Frontul al-Nusra, aripa siriană a reţelei al-Qaida.
Sursa: Mediafax












