Dacă în Franța ar avea loc alegeri prezidențiale în weekendul viitor, Marine Le Pen ar fi aleasă Președinte al Republicii, iar partidul ei, Adunarea Națională (RN), ar fi confirmat drept formațiunea politică cea mai votată de muncitori și de cele mai modeste clase sociale, scrie ABC, potrivit RADOR.

La alegerile prezidențiale din Aprilie și Mai 2022, Emmanuel Macron a fost ales cu 58,55% din voturile exprimate în turul doi, eliminînd-o pe Marine Le Pen, care a fost votată doar de 41,45% dintre alegători. Un an mai tîrziu, potrivit unui sondaj realizat de Elabe pentru BFMTV, primul canal de ştiri permanent (privat), Le Pen avea să cîștige 55% din voturi, învingîndu-l pe Macron, care avea să obțină doar 45%. În douăsprezece luni, candidata de extremă dreapta ar fi cîștigat 13,55 puncte în intențiile de vot, în timp ce actualul Președinte ar fi pierdut aceeași proporție de susținere.

Criza pensiilor a favorizat considerabil extrema dreaptă din Franța. Cu toate acestea, ascensiunea RN și a președintei și fondatoarei a început mai înainte. Asistăm la punctul culminant al unui proces istoric care vine din trecut, deși s-a accelerat remarcabil după alegerile europene din 2019, cînd extrema dreaptă a devenit partidul cu cele mai multe voturi din Franța.

La acele alegeri, partidul lui Macron a obținut doar 22,42% din voturi, ecologiștii au rămas la 13,48%, republicanii (LR, dreapta tradițională) au obținut 8,48%, Franţa Nesupusă (LFI, extrema stîngă) a obținut 6,31%, PS a avut 3,27 % și PCF a fost diluat pînă la insignifianţă absolută. Ascensiunea extremei drepte a coincis atunci cu prăbușirea istorică a dreptei, a socialismului tradițional și a comunismului. S-a deschis o nouă pagină în istoria Franței.

Legislaturile din 2022 au confirmat această tendință fundamentală și de anvergură: Macron a obținut 27,85% din voturi, urmat de Marine Le Pen cu 23,15% și Mélenchon (extrema stîngă) cu 21,95%. Asta a însemnat că partidul Renașterea lui Macron a cîștigat 170 de locuri, urmat de Adunarea Națională a lui Le Pen, cu 89 de locuri. A fost o lovitură în istoria parlamentară a Franței, confirmată într-un mod spectaculos unsprezece luni mai tîrziu.

Culminînd aceste tendințe de bază, Marine Le Pen nu numai că ar putea fi aleasă Președinte weekendul viitor, dacă ar exista alegeri, dar partidul ei și-ar îmbunătăți evident ancorarea socială.

Extrema dreaptă este primul partid muncitoresc din Franța de peste douăzeci de ani, votat de 30 pînă la 35% din acel sector al populației. Toate studiile sociologice confirmă că ea a continuat să crească în rîndul claselor sociale mai puțin favorizate, cînd PS și PCF au încetat să mai fie partide muncitorești în urmă cu ani și cînd extrema stîngă este bine implantată în rîndul tinerilor din periferiile urbane.

În mod paradoxal, ascensiunea Marinei Le Pen coincide cu o dispută cu propriul ei tată, Jean-Marie Le Pen, și cu nepoata sa, Marion Maréchal, care aspiră să conducă partidul politic „de familie”. Extrema dreaptă a început să crească în mod izbitor, cînd Marine a decis să „recentreze” partidul înființat de tatăl său, Frontul Național (FN, moștenitorul vechilor curente neonaziste și neofasciste), pentru a apăra o extremă dreaptă mai puţin radicală. Tatăl ei, Jean-Marie, a denunțat virajul politic al Marinei, spunînd că fiica sa a transformat partidul familiei într-un „partid de pămpălăi”.

Marine nu a ezitat să folosească un pumn „de fier” pentru a-și expulza propria progenitură din vechiul FN, transformat în RN. Patriarhul, acum grav bolnav şi internat în spital, a decis să-și sprijine nepoata pentru a încerca să-și destabilizeze propria fiică. Marine a cîștigat și acel război de familie care îi divide astăzi pe cei din clanul  Le Pen.