Reorientările mafioţilor ucraineni și ruși în vreme de război
Kirim trage un fum din ţigară în timp ce explică de ce a decis să rupă toate legăturile cu infractorii ruşi: războiul l-a obligat pe acest contrabandist ucrainean să pună capăt implicării sale într-una dintre cele mai puternice reţele mafiote din lume. Rezultat în urma prăbuşirii Uniunii Sovietice, şi traficul transfrontalier de droguri, arme şi fiinţe umane dintre Rusia şi Ucraina a fost dat peste cap de invazia rusă lansată în 2022, relatează AFP, potrivit news.ro.
„Marea majoritate a infractorilor ucraineni au trecut de partea Ucrainei, dar există şi unii care continuă să colaboreze cu Rusia”, explică Kirim, în vîrstă de 59 de ani, într-o cafenea din Odesa, oraşul portuar din Sudul ţării.
Prin atacarea Ucrainei, trupele ruse au tăiat o rută de contrabandă care se întindea pe sute de kilometri, din Rusia pînă în Europa.
Crima organizată din ambele ţări, care au legături istorice, lingvistice şi culturale, a înflorit în tumultuoşii ani 1990, profitînd de corupţia generalizată.
Deşi a fost unul dintre cel mai bine legate sisteme criminale din Europa, războiul a creat bariere fizice în calea traficului transfrontalier, odată cu luptele de pe linia frontului şi de la punctele de control. Un sentiment de „noi împotriva lor” s-a dezvoltat inclusiv în rîndul mafiei ucrainene, astfel încît pînă şi infractorii se simt patrioţi, spune Tuesday Reitano, director adjunct al ONG-ului Global Initiative Against Transnational Organized Crime (Iniţiativa globală împotriva crimei organizate transnaţionale).
Kirim se prezintă drept un patriot şi susţine că a pus capăt tuturor legăturilor sale de contrabandă cu ruşii, insistînd, în acelaşi timp, asupra faptului că infractorii finanţează efortul de război ucrainean şi organizaţiile caritabile. Potrivit acestuia, unii dintre ei au luat parte şi la luptele de pe front.
Reitano spune că este posibil ca interlopii să se folosească de starea de război pentru a încerca să-şi îmbunătăţească imaginea sau pentru a obţine indulgenţa autorităţilor în schimbul sprijinului lor.
Un alt membru al lumii interlope din Odesa, identificat cu pseudonimul Aleksandr, susţine, de asemenea, că este un patriot care refuză să lucreze cu ruşii. Recuperator de datorii, în vîrstă de 40 de ani, bărbatul susţine însă că un cod nescris de conduită al lumii interlope interzice orice cooperare cu statul ucrainean, despre care spune că este fundamental corupt. ”Nu vreau să lupt pentru ei, dar voi lupta pentru oraşul meu”, proclamă el, în timp ce îşi soarbe a doua bere din cursul dimineţii.
Cei doi bandiţi spun că serviciile de securitate ucrainene au ordonat mafiei să îşi înceteze activităţile atunci cînd Moscova a invadat ţara şi că doreau orice informaţie despre ruşi.
Serviciile de securitate ucrainene au declarat, pentru AFP, că, în Primăvara anului 2022, au „neutralizat” un puternic grup infracţional din Odesa, care coopera cu Moscova şi „teroriza şi intimida locuitorii”.
COOPERAREA MAFIOTĂ RUSO-UCRAINEANĂ CONTINUĂ DINCOLO DE GRANIŢE
Oricît de patrioţi s-ar pretinde a fi, infractorii locali ucraineni nu pot să nu profite de teritoriul liber lăsat în urmă de colegii ruşi alungaţi de război. Cînd a izbucnit războiul, membrii unor grupuri internaţionale de crimă organizată de profil înalt au părăsit Rusia şi Ucraina orientîndu-se către regiuni mai puţin tulburi, cum ar fi Asia Centrală şi statele din Golf.
„Ştim că există în continuare o mare cooperare între lumea interlopă rusă şi cea ucraineană, în afara Ucrainei”, susţine Reitano.
Potrivit Agenţiei Europene de Poliţie, Europol, este foarte probabil ca gangsterii din cele două ţări să lucreze în continuare împreună.
Infractorii folosesc diferite rute de contrabandă, iar blocarea uneia dintre ele nu opreşte traficul. Ei se adaptează şi îşi diversifică operaţiunile.
„Sunt atenţi la profituri şi, în ciuda războiului, îşi continuă activităţile infracţionale, căutînd în acelaşi timp cele mai bune oportunităţi”, explică Catherine De Bolle, directorul Europol.
„Pentru moment, nu vedem nici o scindare între mafia rusă şi cea ucraineană”, conchide ea.
La Odesa, fie că sunt sau nu cu ruşii, şi în ciuda obstacolelor impuse de război, interlopii sunt încă la lucru. ”În ciuda a tot ce se întîmplă, continuăm. Odesa rămîne Odesa”, spune contrabandistul Kirim, ridicînd uşor din umeri.