REGIMUL FĂRĂ VIZE SE VA APLICA ŞI ÎN 8 STATE NON-MEMBRE ALE UE SAU ALE SPAŢIULUI SCHENGEN

Regimul liberalizat de vize cu UE pentru moldoveni va fi aplicat şi în 4 state care sînt membre ale UE, dar nu fac parte din Spaţiul Schengen (România, Bulgaria, Cipru şi Croaţia), precum şi în 4 state asociate acestui spaţiu, fără a fi membre ale Uniunii Europene (Liechtenstein, Islanda, Norvegia şi Elveţia). Informaţia a fost confirmată de către Ana Taban, şefa serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Decizia de liberalizare a regimul de vize se va aplica la 20 de zile după ce va fi publicată în monitorul oficial al UE. Pe lîngă statele menţionate mai sus, fără viză moldovenii vor putea călători în Germania, Spania, Italia, Polonia, Luxemburg, Portugalia, Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca, Suedia, Finlanda, Austria, Grecia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Cehia, Letonia, Lituania, Estonia şi Malta. Excepţie face Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, pentru care va fi nevoie în continuare de viză.
Regimul liberalizat de vize se preconizează să intre în vigoare la sfîrşitul lunii mai şi se va aplica în cazul călătoriilor scurte, de maximum 90 de zile timp de jumătate de an. Persoanele care vor încălca acest regim riscă sancţiuni, precum amenzi de pînă la 3 mii lei sau interdicţia de a călători în UE pe o anumită perioadă. Vor putea călători fără vize în UE doar moldovenii care deţin paşapoarte biometrice.
Sursa: IPN












