Istoria este plină de oameni curajoşi care au încercat să iasă din tiparele epocii, revoltîndu-se împotriva conducerii politice şi condiţiilor sociale. Din multitudinea de exemple am ales oameni de rang mai modest şi cu formaţie militară, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, cu toţii legaţi de dezideratul nonconformismului şi provocării unor schimbări istorice.

Spartacus (109-71)

Spartacus a fost cel mai notabil lider al sclavilor din al treilea război purtat de republica romană pentru oprirea răscoalelor. Se ştiu foarte puţine despre Spartacus înainte ca acesta să se implice în război, iar sursele existente conţin adesea contradicţii. Spartacus s-a antrenat la şcoala de gladiatori (ludus) de lîngă Capua, deţinută de Lentulus Batiatus. În 73 a.Hr. îl găsim pe Spartacus într-un grup de gladiatori care conspiră să evadeze. Complotul este dezvăluit, dar aproape 70 de oameni reuşesc să pună stăpînire pe bucătărie şi să-şi croiască drum afară din şcoală, capturînd cîteva care cu arme şi armuri. Sclavii eliberaţi au învins o mică armată trimisă după ei şi au prădat regiunea, înglobînd în rîndurile lor şi alţi sclavi pe măsură ce se retrag spre muntele Vezuviu. Grupul cîştigă mai multe bătălii în frunte cu Spartacus, Crixus şi Oenomaus, dar legiunile romane ale lui Crassus pun capăt răscoalei. Soarta lui Spartacus este incertă pentru că trupul nu i-a fost găsit niciodată.

William Wallace (1273-1305)

William Wallace a aparţinut micii nobilimi. Conflictul său cu englezii a pornit din motive personale, dar în loc să devină un proscris, se transformă în rebel. Poziţia lui Wallace nu corespundea intereselor marii nobilimi scoţiene, care îl recunoştea pe regele Eduard I drept arbitru în luptele pentru succesiune. Wallace îl ucide chiar el pe William de Heselrig, şeriful de Lanark, rebeliunea începînd oficial în 1297. Trupele sub comanda lui Wallace cîştigă bătălii, în ciuda inferiorităţii numerice. Wallace a învins la Stirling Bridge, devenind Guardian of Scotland, titlu deţinut pîna la înfrîngerea de la Falkirk. În 1305, cade prizonier la Robroyston şi este predat lui Eduard, care îl execută pentru înaltă trădare.

Wat Tyler (1341-1381)

Este posibil să fi fost un meşteşugar din Kent sau Essex. Motivul rebeliunii l-a reprezentat intenţia de a implementa capitaţia (capitaţie: impozit direct, perceput în Evul Mediu, sub formă de cote fixe, pe cap de contribuabil). Regele Richard al II-lea avea doar 12 ani atunci. Primul protest are loc pe 30 mai 1351 şi în iunie armata rebelă se deplasează spre Londra. Pe 14 iunie 1381, în timpul unor negocieri cu regele, răsculaţii îi ucid pe lordul cancelar şi pe arhiepiscopul de Canterbury, Simon de Sudbury, precum şi pe trezorierul Robert de Hales. La următoarea rundă de negocieri, Wat Tyler cade el victimă, pe 15 iunie 1381, lordului major londonez, William Walworth. Regele Richard al II-lea a promis să răspundă cererilor, dar nu se ţine de cuvînt. Singura sa concesie a fost renunţarea la termenul de capitaţie.

Guillaume Cale (1320-1358)

Cel mai probabil Cale a fost un ţăran din Mello, un oraş de la nord de Paris. Rebeliunea a început în1358, cînd o armată de 5000 de oameni ia în stăpînire regiunea Beauvais, asasinînd sute de nobili. Armata lui Cale aştepta armate regelui Carol al II-lea de Navarra pe dealurile de lîngă Mello. Pe 10 iunie 1358, promiţînd trecere sigură, regele îi oferă lui Cale şansa de a purta negocieri în tabăra sa, ceea ce Cale acceptă. El îşi părăseşte linia de comandă, întărită, intrînd în cuibul nobiliar din care nu mai avea să iasă. Cale a fost înfierat la Clermont unde este decapitat în piaţa publică, unele surse menţionînd încoronarea sa cu o coroană înroşită în foc.

Zhu Yuanzhang (1328-1398)

Probabil cel mai de succes rebel din lista propusă este acest soldat chinez născut într-un sat sărac, care îşi petrece o bună bucată de vreme cerşind şi experimentînd personal dificultăţile cu care se confruntau mulţi concetăţeni. 4 ani stă într-o mănăstire unde învaţă să citească şi să scrie. Mănăstirea a fost distrusă în 1352, cînd trupele locale se revoltă împotriva dinastiei Yuan. Zhu s-a înrolat şi el în armata rebelă, chiar ajungînd să o şi comande. Pînă în 1357 Nanjing, capitala, este cucerită. El devine împărat sub numele de Hongwu, deşi a fost cunoscut mai degrabă după numele său de templu, Taizu. A fondat dinastia Ming, una dintre cele mai însemnate din China.

Jakob Rohrbach (1490-1525)

Jakb Rohrbach reprezenta ţărănimea germană răsculată. S-a născut la Bockingen, lîngă Heilbronn. Era şerb, dar izbuteşte să-şi dobîbndească respect şi prosperitate, in ciuda conflictelor cu stăpînul său. La izbucnirea războiului ţărănesc din 1525, devine comandant al unuia dintre detaşamente, avînd în subordine 8000 de oameni. Este capturat în luptă şi ars de viu.

Stepan Razin (1630-1671)

Razin a fost un lider cazac care a condus o răscoală majoră împotriva nobilimii şi birocraţiei ţariste. Cazacii erau proprietari de pămînt legaţi de ocupaţia militară, adesea în opoziţie cu puterea centrală. În 1670, Razin, cînd se duce să dea raportul la sediul central de pe Don, deschide revolta împotriva guvernului, capturînd Cherkassk şi Tsaritsyn. După ce ia Tsaritsyn, Razin navighează pe Volga cu armata sa de 7000 de oameni. Ţinta era fortăreaţa de la Cherny Yar, aflată între Tsaritsyn şi Astrakhan, pe care o iau fără prea multe dificultăţi pentru că soldaţii de aici se revoltă împotriva ofiterilor şi se alătură cauzei cazace în 1670. După ce îi masacrează pe toţi opozanţii, inclusiv pe prinţii Prozorovsky, transformă Astrakhan într-o republică. În 1671, însă, el şi fratele său, Frol Razin, sînt prinşi la Kaganlyk, ultima sa fortăreaţă ocupată, şi duşi la Moscova, unde Stepan este executat în Piaţa Roşie.

Emelian Pugacev (1742-1775)

Pugacev era un cazac de pe Don, din acelaşi sat cu Razin. La 20 de ani îşi părăseşte familia şi porneşte spre rîul Ural. Rebeliunea începe în 1773, cînd Pugacev se pretinde Petru al III-lea, soţul ucis al Ecaterinei a II-a. Rebeliunea a cuprins o zonă foarte întinsă, ocupată de o armată de 10.000 de oameni. Pugacev a fost capturat de propriii săi oameni, transportat la Moscova într-o cuşcă de fier şi executat public. Au avut loc atîtea execuţii în zona răsculată, încît populaţia s-a redus la o treime.

Giuseppe Garibaldi (1807-1882)

Garibaldi a fost fiu de negustori şi iniţial a devenit căpitan de vas. În 1834 participă la o insurecţie eşuată, după modelul lui Mazzini, şi este nevoit să plece în exil în America de Sud. Participă la nişte acţiuni de rebeliune în Brazilia înainte de a deveni comandant al flotei uruguayene într-o campanie împotriva preşedintelui. Ia parte şi la o acţiune militară în timpul revoluţiei din Italia, apărînd Roma de francezi. După finele revoluţiei în 1850, pleacă în SUA, de unde se reîntoarce în 1859. Pe 11 mai 1860, el şi alţi 1000 de voluntari debarcă în Sicilia, pe care o cuceresc cu ajutor britanic. Armata sa ajunge pe continent la un efectiv de 25.000 de oameni. Garibaldi este prins însă, dar eliberat. Mai participă la nişte campanii militare, este ales ca membru al Parlamentului şi duce o viaţă de om foarte respectat.

Pancho Villa (1878-1923)

Doroteo Arango, cunoscut mai tîrziu ca Pancho Villa, s-a născut şi el într-o familie modestă. La 16 ani îl împuşcă pe Lopez Negre, unul dintre proprietarii moşiei pe care se afla familia lui, pentru că acesta a încercat să îi violeze sora. Doroteo fuge şi intră într-o grup de bandiţi, iar la începutul revoluţiei mexicane din 1910 se află în fruntea unei mari armate de cavalerie. Cooperează cu generalul Huerta, dar curînd nu se mai înţelege cu el. Este condamnat la moarte, dar preşedintele Madero îi reduce sentinţa la încarcerare. Doroteo scapă însă din închisoare, devenind guvernator al unuia dintre statele mexicane după înfrîngerea lui Huerta. Mai tîrziu intră în conflict cu SUA, unde conduce atacuri în New Mexico şi Texas. Pancho este asasinat în momentul în care intra într-o bancă din Parral unde se dusese pentru a procura banii necesari pentru plata soldaţilor.

Irina-Maria MANEA