REALITATEA INTERNATIONALA PE SCURT (1 Septembrie 2020)

Scuiparea oamenilor politici încalcă Constituția, susține un ministru german, după ce un coleg a fost agresat de protestatari

Ministrul Economiei din Germania, Peter Altmaier, a declarat, Luni, că opozanţii restricţiilor anti-COVID-19 care l-au insultat şi scuipat pe ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, au încălcat Constituţia, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

O înregistrare video postată pe Twitter de un jurnalist al cotidianului Bild arată o mulţime de cîteva zeci de persoane care îl huiduie şi îi strigă „ruşine” ministrului Spahn, în momentul în care acesta părăsea o clădire în Bergisch-Gladbach, după o apariţie electorală la un eveniment al Uniunii Creştin-Democrate din care ministrul face parte. Spahn s-a apropiat de mulţime şi a făcut semn că ar dori să stea de vorbă cu protestatarii, dar apoi s-a întors şi s-a îndreptat spre maşină cînd a văzut că protestatarii nu încetează să-l huiduiască.

„Oricine scuipă şi agresează oameni politici aleşi în mod democratic încalcă Constituţia germană”, a scris pe Twitter ministrul german al Economiei, Peter Altmaier.

Spahn a declarat pentru Rheinische Post că societatea va putea rămîne unită doar dacă va exista un dialog cu persoanele care se opun restricţiilor impuse pentru combaterea pandemiei. „Dar funcţionează numai dacă ambele părţi sunt dispuse să asculte. Cînd oamenii strigă, se scuipă şi insultă reciproc, pur şi simplu nu funcţionează”, a afirmat Jens Spahn.

Sîmbătă, Poliţia a dispersat un miting la care au participat cîteva mii de persoane pentru a protesta față de restricțiile impuse din cauza coronavirusului în Capitala Berlin şi a arestat 300 de demonstranţi care au încălcat regulile de distanţare fizică şi nu au purtat măşti.

Doi suspecţi de terorism, arestați pe aeroportul Stansted din Londra

Poliţia britanică a reţinut doi bărbaţi sub suspiciunea de terorism, pe Aeroportul Stansted din Londra, relatează dpa, preluată de Agerpres. Aeronava cu care au aterizat cei doi a fost escortată de avioane militare. Cei doi bărbaţi – unul în vîrstă de 34 de ani din Kuweit şi celălalt de 48 de ani din Italia – au sosit cu un zbor Ryanair de la Viena, a afirmat Poliţia.

Două avioane de luptă RAF Typhoon au fost trimise pentru a intercepta avionul de călători. Un purtător de cuvînt al companiei aeriene Ryanair, citat de agenţia de presă Press Association, a declarat că echipajul avionului a fost alertat asupra "existenţei la bord a unei potenţiale ameninţări la adresa securităţii". „În conformitate cu procedurile, căpitanul a informat autoritățile britanice și a continuat zborul spre Londra, unde a aterizat și a fost condus într-o zonă separată, unde pasagerii au debarcat în siguranță”, a mai spus purtătorul de cuvînt.

Cotidianul Daily Express a informat, Luni, că într-o toaletă din avion au fost descoperite "obiecte suspecte", însă nu au fost oferite detalii suplimentare. 

Cum a reușit Marea Britanie să dubleze vînzările la restaurante, în ciuda pandemiei

Ministrul britanic de Finanţe îi îndeamnă pe concetăţenii săi să continue să ia masa în oraş şi după expirarea schemei guvernamentale care prevede subvenţionarea meselor la restaurant, transmite Reuters, potrivit Agerpres. Britanicii care iau masa în oraș primesc un discount la nota de plată, iar diferența e suportată de Guvern, ceea ce a dus la explozia vînzărilor.

Conform schemei de ajutor, în luna August, cei care au luat masa în primele trei zile ale săptămînii la restaurantele participante la program au beneficiat de un discount de 50% pentru orice comandă, reducerea fiind de pînă la 10 lire sterline pentru fiecare persoană, inclusiv copiii. Diferența a fost acoperită de Guvern în contul clienților.

Schema a fost atît de populară, încît peste 64 de milioane de mese au fost luate în oraş în cadrul acestei iniţiative. Potrivit datelor publicate de portalul online Open Table, numărul mediu de locuri ocupate la restaurante în zilele de Luni, Marţi şi Miercuri ale lunii August a acestui an a fost cu 95% mai mare faţă de perioada similară din 2019.

Premierul britanic Boris Johnson a introdus o carantină naţională în luna Martie, iar Luni Trezoreria britanică a anunţat că aproximativ 80% dintre firmele din industria ospitalităţii au încetat activitatea în Aprilie, iar 1,4 milioane de muncitori au fost trimişi în şomaj, cel mai mare număr din orice sector.

Mai multe lanţuri de restaurante au anunţat deja că vor continua să ofere discounturi şi în luna Septembrie.

China amenință după vizita preşedintelui Senatului ceh în Taiwan: „Trebuie să plătească un preţ ridicat”

Preşedintele Senatului ceh, Milos Vystrcil, va plăti „un preţ ridicat” pentru vizita sa oficială în Taiwan, a avertizat Luni ministrul de Externe chinez, Wang Yi. Oficialul ceh a respins amenințarea, afirmînd că nu doreşte o confruntare politică, relatează dpa şi Reuters, preluate de Agerpres. Ministrul de Externe de la Beijing a declarat că vizita lui Milos Vystrcil în Taiwan pentru promovarea legăturilor comerciale între Republica Cehă şi Taiwan reprezintă o „provocare”.„Guvernul şi poporul chinez nu vor uita niciodată şi nu vor sta liniştiţi şi privi, şi trebuie ca el (Vystrcil - n.r.) să plătească un preţ ridicat pentru comportamentul lui obtuz şi speculaţii politice”, a declarat Wang, potrivit unei declaraţii publicate pe site-ul Ministerului de Externe chinez.

China consideră Taiwanul o provincie separatistă şi interzice altor ţări să aibă legături oficiale cu acesta, notează dpa. Politica Chinei faţă de Taiwan este cunoscută sub numele de "principiul unei singure Chine". "Să conteşti principiul unei singure Chine în problema Taiwanului înseamnă să devii duşmanul celor 1,4 miliarde de cetăţeni chinezi şi reprezintă un act de încălcare internaţională a încrederii", a adăugat Wang.

Vystricil este oficialul ceh cu rangul cel mai înalt care a vizitat pînă acum Taiwanul. El a sosit Duminică în Taipei cu primarul oraşului Praga, Zdenek Hrib, şi cu o delegaţie de oameni de afaceri cehi pentru o vizită de şase zile. Preşedintele Senatului ceh a afirmat, într-un comunicat, că declaraţiile lui Wang reprezintă un amestec în afacerile interne ale Republicii Cehe.

"Suntem o ţară liberă care încearcă să aibă relaţii bune cu toate statele şi cred că aşa vor sta lucrurile în viitor, indiferent de declaraţia ministrului chinez. Şi doresc să repet că această vizită nu este menită în nici un caz a fi o confruntare politică", a mai spus el.

Comisia Europeană aderă la mecanismul pentru accesul mondial la vaccinuri împotriva COVID-19

Comisia Europeană şi-a confirmat, Luni, interesul de a participa la mecanismul COVAX care vizează accesul echitabil la vaccinuri împotriva COVID-19, disponibile peste tot în lume la preţuri accesibile, pentru toate persoanele care au nevoie de acestea, şi a anunţat o contribuţie de 400 de milioane de euro sub formă de garanţii, menită să sprijine mecanismul COVAX şi obiectivele acestuia în contextul răspunsului mondial la criza provocată de coronavirus, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, potrivit agerpres.

„Cooperarea la nivel mondial este singura modalitate de a combate o pandemie mondială. În cadrul răspunsului mondial la criza provocată de coronavirus şi al campaniei „Obiectivul nostru mondial: Uniţi pentru viitor” am văzut că actorii pertinenţi din toată lumea şi-au unit eforturile. Pînă în prezent aceştia s-au angajat să aloce aproape 16 miliarde de euro, iar organizaţiile şi cercetătorii cei mai talentaţi îşi unesc eforturile pentru a furniza vaccinuri, teste şi tratamente, care vor fi bunuri universale, comune. Astăzi (Luni – n.r.), Comisia anunţă o contribuţie în valoare de 400 de milioane de euro la mecanismul COVAX, contribuţie care vizează colaborarea în vederea achiziţionării de viitoare vaccinuri în beneficiul ţărilor cu venituri mici şi medii. Sunt convinsă că aceste eforturi ne vor aduce mai aproape de obiectivul nostru, şi anume acela de a combate, împreună, acest virus”, a declarat şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Mecanismul COVAX, condus de Alianţa pentru Vaccinuri (GAVI) împreună cu Coaliţia pentru inovaţii în domeniul pregătirii pentru epidemii (CEPI) şi OMS, urmăreşte să accelereze dezvoltarea şi fabricarea de vaccinuri împotriva COVID-19 şi să garanteze un acces corect şi echitabil pentru fiecare ţară din lume.

În cadrul unui angajament comun al UE (Comisia, statele membre şi instituţiile financiare europene, în special BEI) de a mobiliza resurse pentru răspunsul mondial la criza provocată de coronavirus, Comisia intenţionează să mobilizeze pînă la 400 de milioane de euro sub formă de garanţii pentru a sprijini mecanismul COVAX şi obiectivele care stau la baza acestuia, ca parte a unui efort al Echipei Europa. Condiţiile şi modalităţile detaliate privind participarea şi contribuţia UE vor fi detaliate în următoarele zile şi săptămîni.

Hotelul lui Trump din Vancouver a dat faliment

Hotelul Trump Tower din oraşul canadian Vancouver al Preşedintelui american Donald Trump a dat faliment şi urmează să fie închis definitiv, cu două luni înaintea alegerilor prezidenţiale americane, un semn, se întreabă unii, relatează Europe1, scrie news.ro.

Hotelul lui Trump, care tronează între clădirile din cartierul de afaceri, în apropierea unui lac comunal, nu a supravieţuit epidemiei covid-19. Subminat de datorii în valoare de aproape cinci milioane de dolari, localul este nevoit să închidă. Însă acest faliment nu înseamnă că povestea de dragoste dintre familia Trump şi Vancouver s-a încheiat.

În pofida unei faţade de sticlă primitoare şi unor preţuri competitive – aproximativ 280 de dolari pe noapte –, hotelul nu a atras niciodată. Încă de cînd a fost inaugurat de către Donald Trump Jr., locuitorii oraşului au protestat faţă de apariţia acestui uriaş de oţel, iar primarul Vancouverului a refuzat să asiste la inaugurare. În afară de politica şefului statului american, care nu a încurajat pe nimeni să vadă localul cu ochi buni, oraşul canadian este pionier în domeniul ecologic, foarte departe de felul în care funcţionează hotelurile lui Trump. Astfel, acest eşec nu spune nimic despre sănătatea financiară a Preşedintelui american, avînd în vedere că hotelul este o simplă franciză Însă, cu două luni înainte de alegerile americane, foarte disputate, acest faliment îi poate dăuna imaginii.

Moscova nu crede că e necesar să intervină în Belarus trimiţînd trupe care să-l susţină pe Lukaşenko

Rusia nu vede necesitatea de a trimite forţe în Belarus care să-l susţină pe Preşedintele Aleksandr Lukaşenko, care controlează situaţia, a anunţat Luni Kremlinul, relatează Reuters. Aleksandr Lukaşenko este vizat de o contestare fără precedent după anunţul realegerii sale în scrutinul prezidenţial de la 9 August, denunţat drept fraudulos de către opoziţie, care a manifestat din nou în masă, Duminică, la Minsk.

Forţele Securităţii belaruse şi liderii belaruşi ţin sub control situaţia ”în mod destul de clar”, a apreciat, într-o conferinţă de presă telefonică, un purtător de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Rusia este totodată pregătită să ajute Belarusul să-şi modifice Constituţia, în cazul în care Minskul îi cere acest lucru, a mai anunţat Dmitri Peskov. Aleksandr Lukaşenko a promis, la 17 August, citat de agenţia rusă de presă RIA Novosti, că noi alegeri prezidenţiale ar urma să aibă loc în Belarus în urma unei reforme constituţionale.

Autorităţile din Zimbabwe sunt ”nedumerite” de moartea a 12 elefanţi

Autorităţile responsabile de fauna sălbatică din Zimbabwe s-au declarat ”nedumerite” de moartea a 12 elefanţi, în pădurea Pandamasue, situată în Vestul ţării, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Unsprezece elefanţi au fost găsiţi iniţial morţi în circumstanţe misterioase, Sîmbătă, în pădurea situată între cascada Victoria şi localitatea Hwange, a declarat un purtător de cuvînt al Departamentului pentru parcuri şi faună sălbatică din Zimbabwe, Tinashe Farawo. Un elefant a murit Duminică, bilanţul deceselor recente rămase neexplicate din această pădure ajungînd astfel la 12. ”Autorităţile sunt nedumerite, iar investigaţiile continuă pentru stabilirea cauzei deceselor elefanţilor. Totuşi, bănuim că ar fi vorba de antrax”, a declarat Farawo pentru DPA. Antrax este o infecţie bacteriană. Farawo a precizat că a fost exclus braconajul pentru că toţi elefanţii găsiţi morţi aveau colţii intacţi.

La începutul acestei luni, în Botswana, ţară învecinată, au fost descoperiţi sute de elefanţi morţi, autorităţile încercînd în continuare să afle cauza deceselor acestora. Autorităţile din Botswana au exclus la rîndul lor braconajul, dar şi contaminarea cu pesticide, însă au declarat că decesele în masă ar fi putut fi cauzate de o toxină naturală.

Un român întors din Germania a rămas la vamă fără mașina nou-nouță

Poliţiştii de frontieră de la punctul Sculeni, județul Iași, i-au dat o dublă lovitură unui român întors din Germania, la volanul unui autoturism fabricat în 2020. Polițiștii care au verificat documentele autoturismului au descoperit că acesta figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Germania. În bagaje, poliţiştii au descoperit şi un pistol cu gaze pentru care bărbatul nu deținea acte de provenienţă.

„În data de 29 August a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu dublă cetăţenie română şi a R. Moldova, G.P., în vîrstă de 33 ani, conducînd un autoturism marca BMW X1, an de fabricaţie 2020, înmatriculat în Germania. Bărbatul era însoţit de fiica sa minoră, cetăţean al R. Moldova.

Existînd suspiciuni cu privire la situaţia juridică a maşinii, colegii noștri au efectuat verificări în urma cărora au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de Germania în aceeași zi în care bărbatul s-a prezentat la control”, potrivit comunicatului Poliției de Frontieră. Din verificări a rezultat că bărbatul a închiriat autovehiculul de la o firmă de profil din Germania, însă închirierea expirase.

Totodată, în timpul controlului vamal, bărbatul a afirmat că deţine, în rucsacul fiicei sale, un pistol cu gaze marca Walther, calibru 9 mm, precum şi o cutie cu 10 cartuşe cu încărcătură iritantă cu piper, acelaşi calibru. Bărbatul a declarat că a închiriat mașina pentru a merge în vizită la părinți, iar referitor la pistol și muniție nu ştia că este obligat să le declare. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvîrşirea infracţiunilor de tăinuire, contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 43.000 de euro, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Lukaşenko a fost declarat persona non grata în ţările baltice

Lituania, Estonia şi Letonia i-au inclus, Luni, pe lista neagră pe Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, şi pe alţi aproximativ 30 de înalţi funcţionari ai regimului său pentru presupusă fraudă electorală şi pentru represiune împotriva manifestanţilor pro-democraţie, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ţările baltice, membre ale UE şi NATO, şi-au anunţat sancţiunile în cadrul unui efort coordonat de a-i sprijini pe manifestanţii din Belarusul vecin, care au intrat în a patra săptămînă de proteste după alegerile prezidenţiale contestate de la 9 August.

„Trimitem un mesaj că trebuie să facem mai mult decît pur şi simplu să publicăm declaraţii, că trebuie să luăm de asemenea măsuri concrete”, a declarat pentru AFP ministrul lituanian al Afacerilor Externe, Linas Linkevicius.