R. MOLDOVA VA BENEFICIA DE CONSULTĂRI DIN PARTEA UE ÎN DOMENIUL ENERGETIC

Reprezentanţii delegaţiei Uniunii Industriale de Electricitate Europeană “Eurelectric” se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova pentru a oferi consultări în domeniul energetic.
Hans Ten Berge, secretarul general al “Eurelectric”, a menţionat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că Asociaţia pe care o reprezintă activează în vederea elaborării de politici energetice şi modului de încorporare a acestora în legislaţie, spre beneficiul consumatorului final. Punctele esenţiale în domeniul electricităţii sînt securitatea furnizării şi alimentaţia neîntreruptă cu energie electrică pentru populaţie.
Şeful delegaţiei europene a salutat implementarea de către R. Moldova a pachetului energetic III al UE. “Prin realizarea acestuia se urmăreşte crearea unui climat investiţional prielnic, lucru care ar asigura tranziţia de la folosirea combustibililor fosili la energia regenerabilă. Domeniul energeticii este o industrie ce emite cel mai mult bioxid de carbon, iar trecerea la folosirea energiei regenerabile (biomasă, energie solară şi eoliană, automobile electrice, crearea unor reţele electronice inteligente) va oferi o energie fără emisii de carbon”, a subliniat sursa citată.
De asemenea, Hans Ten Berge a afirmat că, cu timpul, înlocuirea folosirii gazului cu metode alternative de obţinere a energiei va face Moldova mai independentă faţă de importul combustibililor fosili şi că este important ca consumatorul final să aibă din ce alege. Pentru aceasta, însă, este nevoie de crearea unei reţele de interconectare, fapt ce ar asigura o transformare completă în vederea trecerii la utilizarea unei energetici regenerabile.
Din cadrul Eurelectric fac parte producători, distribuitori şi instituţii de cercetare din domeniul energetic din 31 de ţări europene. (Moldpres)








Virginia Filip 07.07.2014 - 10:51
Trendul este spre energia regenerabila. Este si mai ieftina si mai nepoluanta. Cum toate tarile membre Uniunii Europene o aplica de ani buni, acum a venit si randul nostru sa ne aliniem. Este foarte important ca avem de la cine sa invatam.