PUTIN ŞI MERKEL NEGOCIAZĂ ÎN SECRET UN PLAN DE PACE. CE TROC PUN LA CALE
FOTO: Ce înţelegere pun la cale cei doi preşedinţi / Foto: ampress.ro
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin negociază în secret un plan privind soluţionarea paşnică a crizei din Ucraina, prin care, în schimbul suveranităţii Crimeei, să fie acordate garanţii în domeniul securităţii energetice şi comerţului, dezvăluie The Independent online.
Potrivit publicaţiei britanice, planul de pace la care lucrează Merkel şi Putin se articulează în jurul a două ambiţii principale, şi anume stabilizarea frontierelor Ucrainei şi furnizarea ţării - aflate în dificultate financiară - a unui ajutor economic consistent printr-un nou acord în domeniul energiei care să asigure securitatea livrărilor de gaze, scrie Mediafax.
Cel mai controversat lucru constă în faptul că, în cazul în care planul lui Merkel va fi acceptat de către ruşi, comunitatea internaţională va fi nevoită să recunoască independenţa Crimeei şi anexarea ei de către Rusia, un lucru pe care anumiţi membri ONU l-ar putea considera greu de acceptat.
Potrivit ziarului, surse apropiate acestor negocieri secrete afirmă că prima parte a planului, cu privire la stabilizare, cere Rusiei să-şi retragă sprijinul financiar şi militar acordat diverselor grupări separatiste care operează în estul Ucrainei. În cadrul unui eventual acord, această regiune ar urma să primească anumite puteri descentralizate.
Concomitent, continuă The Independent, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko ar accepta că nu ceară aderarea la NATO. În schimb, Putin va căuta să nu blocheze sau să se amestece în noile relaţii comerciale ale Ucrainei cu Uniunea Europeană (UE), potrivit unui pact semnat în urmă cu cîteva săptămîni.
În al doilea rînd, potrivit publicaţiei britanice, Ucrainei i se va oferi un nou acord pe termen lung cu gigantul rusesc Gazprom, cu privire la livrări de gaze naturale şi preţul acestora. În prezent nu există niciun acord, rezervele de gaze naturale ale Ucrainei scad şi ar urma să fie epuizate înainte de venirea iernii, ţara riscînd o ruină economică şi socială.
De asemenea, potrivit acordului, Rusia ar urma să despăgubească Ucraina printr-un pachet financiar în valoare de un miliard de dolari pentru pierderile la încasarea chiriei în schimbul staţionării Flotei ruse în Crimeea şi portul Sevastopol de la Marea Neagră pînă la proclamarea independenţei în martie, mai scrie ziarul.
Însă aceste încercări ale lui Merkel de intermediere între Putin şi Poroşenko au fost afectate de doborîrea în estul ţării a avionului malaysian care efectua zborul MH17.
Sursa: Realitatea.net