PSRM A OBTINUT STOPAREA INCHIDERII SCOLII AUXILIARE DIN CHISINAU
Deputatul fracțiunii parlamentare PSRM și fost președinte al fracțiunii socialiştilor din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban a prezentat, pe pagina sa de pe rețelele de socializare, încă un exemplu care demonstrează rezultatul muncii socialiștilor în capitală.
“În Școala Auxiliară nr.6 din Chișinău sînt educați zeci de copii cu nevoi speciale, mulți dintre ei suferă de Sindromul Down şi autism sever. Personalul de aici depune mult efort și suflet în activitatea de zi cu zi, ceea ce contribuie la instruirea și dezvoltarea capacităților copiilor aflați în dificultate”, a scris Ion Ceban.
El a notat că au existat tentative de a închide această școală. Cu toate acestea, școala funcționează într-o clădire nouă, dotată cu echipamentul și mobilierul necesar. “Un alt exemplu al eforturilor pe care le-am depus împreună cu mai mulți colegi din Partidul Socialiștilor în Chișinău, în primul rînd pentru a opri de la închidere și dezvolta instituția.
Istoria relațiilor cu administrația și însăși instituția e de mai bine de 4 ani, atunci cînd pentru prima dată am vizitat-o împreună cu colegii, după care au apărut discuții să fie optimizată instituția (încă mai persistă în unele oficii). De atunci, împreună am găsit posibilități ca aceşti copii să treacă în clădire nouă, dar a durat un pic de timp. După care, în septembrie 2018, am vorbit despre dotarea instituției cu echipament și mobilarea integrală a școlii, care la fel a fost realizată. Mai sînt multe lucruri de făcut. Astăzi am vorbit despre terenuri de joacă și sport speciale pentru acești copii pe teritoriul acestei instituții, amenajarea teritoriului etc.”, a scris Ion Ceban.
Deputatul este convins că prin eforturi comune vor fi realizate toate planurile.