POROŞENKO PROMULGĂ O LEGE MENITĂ SĂ COMBATĂ CORUPŢIA DIN UCRAINA ŞI SĂ ÎNLĂTURE CADRELE FOSTULUI REGIM IANUKOVICI

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promulgat joi o lege cu înaltă valoare simbolică menită să consolideze lupta împotriva corupţiei endemice din ţară şi să înlăture din administraţie cadrele fostului regim al lui Viktor Ianukovici, transmite France Presse.

În conformitate cu noua lege, cvasitotalitatea funcţionarilor, de la responsabili ai poliţiei la prim-ministru, trecînd prin judecători şi guvernatori regionali, adică pînă la un milion de persoane în total, vor trebui să îşi justifice bunurile şi veniturile. Cei care nu vor fi în măsură să facă acest lucru vor fi excluşi din serviciul public de la cinci pînă la 10 ani.

Textul a fost adoptat cu greu de legislativul de la Kiev la 16 septembrie, deputaţii fiind nevoiţi să reia procedura de vot de trei ori pentru a-l aproba.

Acesta pune «bazele în vederea controlării funcţionarilor (...), avînd drept obiectiv restabilirea încrederii faţă de putere şi stabilirea condiţiilor necesare construirii unui nou sistem de putere care să corespundă standardelor europene», a amintit preşedinţia într-un comunicat.

Lupta împotriva corupţiei reprezintă una dintre solicitările majore ale contestatarilor din Piaţa Maidan a căror mobilizare a condus în februarie la fuga în Rusia şi destituirea preşedintelui Viktor Ianukovici. Deturnările de fonduri orchestrate de regimul său au fost estimate de atunci la miliarde sau chiar zeci de miliarde de euro.

Legea vizează de asemenea eliminarea din sistemul public a cadrelor fostului regim, în special a celor care au fost implicaţi în reprimarea unor manifestaţii iarna trecută, precum şi a funcţionarilor cu legături cu separatiştii sau cu guvernul rus. Acest text îi va afecta de asemenea pe foştii agenţi KGB şi fostele cadre ale Partidului Comunist din epoca sovietică.

Sursa: Agerpres