Peskov a declarat că potenţialul unor negocieri rodnice în dosarul nuclear iranian este departe de a fi epuizat
Kremlinul a estimat Joi că ”potenţialul” unor negocieri rodnice în dosarul nuclear iranian este ”departe de a fi epuizat”, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat că ”ceasul ticăie” împotriva Teheranului înaintea unui atac american, relatează AFP.
”Noi continuăm să îndemnăm toate părţile la reţinere şi să se abţină să recurgă la forţă pentru a-şi rezolva diferendele”, a declarat într-o conferinţă de presă zilnică un purtător de cuvînt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. ”Este clar că potenţialul negocierilor este departe de a fi epuizat”, a estimat el. ”Orice acţiune coercitivă nu va face decît să semene haosul în regiune”, a adăugat el.
Tensiunile între Statele Unite şi Iran, o ţară aliată Rusiei, se află la cel mai înalt nivel după ce Teheranul a reprimat în sînge manifestaţii de amploare care au avut la începutul anului împotriva regimului islamic. Statele Unite şi-au consolidat prezenţa la Golful Persic, unde au trimis portavionul USS Abraham Lincoln şi escorta sa, a cărei sosire a fost anunţată Luni de către Armata americană.
Miercuri seara, şeful diplomaţiei iraniene Abbas Araghchi a ameninţat că forţele iraniene au ”degetul pe trăgaci” şi vor răspunde oricărui atac.
Preşedintel american Donald Trump a amennţat anterior Teheranul cu un atac ”cu mult mai rău” decît atacurile americane împotriva unor instalaţii nucleare iraiene, în Iunie, în războiul de 12 zile lansat de către Israel. ”Să sperăm că Iranul va accepta rapid «să se aşeze la masă» şi să negocieze un acord drept şi corect - FĂRĂ ARMAMENT NUCLEAR”, a scris pe reţeaua sa, Truth Social, locatarul Casei Albe.
