Pentru ruși, ”principalul instigator la război” este Marea Britanie
Relațiile internaționale se schimbă. Potrivit unei analize The Guardian, Marea Britanie a preluat locul Statelor Unite în topul țărilor percepute ca amenințări majore de Kremlin. În timp ce Moscova încearcă să repare legăturile cu Administrația lui Donald Trump, Londra pare să fi devenit „principalul instigator la război la nivel global”, potrivit oficialilor ruși, scrie Stiripesurse.ro.
Rivalitatea ruso-britanică nu este însă nouă. De-a lungul secolelor, cele două țări au concurat pentru influență în Asia Centrală, iar tensiunile au continuat chiar și după Al Doilea Război Mondial, cînd SUA a devenit principalul adversar al Moscovei. În prezent, Kremlinul pare să fi mutat atenția asupra Londrei, invocînd acuzații legate de atacuri cu drone asupra aerodromurilor rusești, explozia conductei Nord Stream și presupuse raiduri „teroriste”.
Mai mult, Rusia acuză serviciile secrete britanice că ar fi încercat să convingă piloți ruși să dezerteze în Occident.
Experți în relații internaționale observă că această schimbare de percepție reflectă și eforturile Rusiei de a-și menține o relație bună cu SUA, în special cu factorii de decizie apropiați lui Trump.
„Rusia se consideră egală cu Statele Unite și nu poate critica direct Administrația americană. În consecință, Londra devine ținta principală pentru nemulțumirile Kremlinului”, explică căpitanul John Foreman, fost atașat militar al Marii Britanii la Moscova, conform Digi24.
Reprezentanții britanici la organisme internaționale au criticat deja propunerile Rusiei pentru „condiții de pace” în Ucraina, afirmînd că acestea ar legitima agresiunea și ar oferi Kremlinului un rol decisiv în viitorul țării.
