PATRU OBSERVATORI OSCE, RĂPIŢI ÎN ESTUL UCRAINEI ÎN LUNA MAI, AU FOST ELIBERAŢI
Insurgenţii proruşi au eliberat, în noaptea de joi spre vineri, patru observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), răpiţi la sfîrşitul lui mai, în estul Ucrainei, a anunţat "premierul republicii" Doneţk, Aleksandr Borodai, citat de RIA Novosti, în ediţia electronică.
Borodai a precizat că aceşti observatori, "un danez, un turc, un elveţian şi un estonian", au fost eliberaţi necondiţionat.
"Acesta a fost un gest de bunăvoinţă", a adăugat el, menţionînd că alţi patru observatori, "reţinuţi pe teritoriul republicii populare" Doneţk vor fi eliberaţi în timpul apropiat.
Reprezentantul OSCE la Kiev a confirmat eliberarea celo patru observatori.
Două grupuri de observatori OSCE au fost sechestraţi de la sfîrşitul lunii mai în estul Ucrainei.
Săptămîna trecută, OSCE a anunţat că a luat legătura cu observatorii sechestraţi şi a adăugat că aceştia sînt "în stare bună şi sănătoşi".
Eliberarea celor patru observatori are loc în contextul expirării, vineri seara, a armistiţiului de încetare a focului în estul Ucrainei. (Mediafax)