PATRIOTII MOLDOVEI PROPUN UN REFERENDUM DE INTRARE A MOLDOVEI IN COMPONENTA RUSIEI

Partidul Patrioții Moldovei și-a prezentat Programul pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Ca parte a acestui program, este lansarea și desfășurarea unui referendum privind intrarea Republicii Moldova în componența Federației Ruse, ca subiect federal separat, menținînd statutul de republică. Partidul merge în alegeri cu sigla „RF”, ceea ce înseamnă „Referendum”.

Într-o conferință de presă la IPN, președintele Partidului Patrioții Moldovei, Mihail Garbuz, a declarat că formațiunea a decis să participe la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie după analiza situației politice și economice din țară precum și a programelor pre-electorale ale partidelor politice. Potrivit lui, programul electoral al Patrioților Moldovei diferă fundamental de toate programele electorale ale celorlalte partide.

Astfel, prin referendumul propus, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, alegătorul moldovean va determina calea dezvoltării în continuare a țării. În opinia sa, avantajele acestui referendum sînt: integritatea teritorială a Moldovei, inclusiv reunificarea malurilor stîng și drept al Nistrului, protejarea valorilor ortodoxe, păstrarea limbii, identității și istoriei multinaționale moldovenești, posibilitatea de a autoriza tarifele rusești pentru resursele energetice, accesul la o piață economică imensă fără frontiere, taxe, cote și restricții și toate privilegiile care există în Federația Rusă, începînd de la capitalul maternal și pînă la diverse avantaje sociale.

Liderul partidului s-a adresat către persoanele care înțeleg că „Rusia este un popor frățesc pentru Republica Moldova, precum și Moldova pentru Rusia”, că „a sosit momentul unei mari uniri a popoarelor frățești într-un stat unic și Patrioții Moldovei fac primul pas către această unificare”. „E timpul să ne întoarcem acasă”, a spus acesta.

Artiom Guriev, candidat la funcția de deputat, a relatat că mai multe instituții media au publicat informația că partidul ar opta pentru unirea cu România, ceea ce nu este adevărat. El a cerut infirmarea de către instituțiile de presă a acestor informații. De asemenea, potrivit lor, socialistul Bogdan Țîrdea a publicat mai multe informații false pe o rețea de socializare, care la fel se cer a fi infirmate. În caz contrar partidul va acționa în judecată.

Ludmila Boiadji, candidat la funcția de deputat, a spus că, de fiecare dată cînd sînt alegeri, alegătorul se află în fața unei dileme, să aleagă după principiul: simbol electoral cunoscut, promisiuni care bucură auzul, fețe cunoscute sau după principiul apartenenței vectoriale. Și de fiecare dată, în Parlament vin unii și aceiași oameni, nu vin să lucreze pentru popor, ci pentru îmbogățire proprie.

Moldova s-a transformat în cea mai săracă țară din Europa din cauza influenței europene, a mai spus candidata. Ludmila Boiadji a venit cu un apel către reprezentanții diferitor națiuni din țară să nu fie indiferenți față de viitor Moldovei. Să-și dea votul pentru Patrioții Moldovei.

Sursa: IPN