PARIS 2024. ZALINA MARGHIEVA, LA A CINCEA OLIMPIADĂ

Pe 4 august, Zalina Marghieva (36 de ani) a intrat în istoria sportului moldovenesc după ce a devenit prima atletă din țara noastră care a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice de vară: Beijing 2008, Londra 2012, Rio de Janeiro 2016, Tokyo 2020 și Paris 2024.

Zalina Marghieva face parte dintr-o familie de sportivi. Părinții ei (tata de etnie osetin, iar mama moldoveancă) au fost atleți de performanță și au făcut cunoștință la un cantonament al selecționatei URSS. Sora mai mare, Marina, a apărat culorile Moldovei la Jocurile Olimpice din 2008 și 2016, iar fratele mai mic, Serghei, a participat la Olimpiadele din 2012, 2016 (unde a ocupat locul 10), 2020 și 2024. Toți trei copii practică proba aruncarea ciocanului și sînt antrenați de tatăl lor, Soslan Marghiev.

Zalina se ocupă cu atletismul de mai bine de 20 de ani (primul antrenor a fost Alexandr Slivco). La vîrsta de 19 ani s-a calificat la prima Olimpiadă, iar în 2009 a devenit campioană europeană Under 23. Peste doi ani a devenit cîștigătoarea Universiadei Mondiale (în 2013 a obținut și o medalie de bronz la această competiție). Cea mai bună performanță la Campionatele Europene le-a reușit în 2010 și 2016 cînd a ocupat locul 5. Tot pe poziția a 5-a a încheiat competiția de la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016. La Campionatul Mondial din 2019 disputat la Doha (Qatar) s-a clasat pe locul 4. Este triplă campioană la Cupa Europei de iarnă și multiplă campioană balcanică.

Zalina Marghieva a obținut biletul pentru Paris 2024 după ce a înregistrat rezultatul 75,95 m (record personal) la turneul internațional „Dionisopolis” din Bulgaria. Astfel, ea a stabilit și un nou record național la proba aruncarea ciocanului, pe cînd normativul de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris a fost de 74 m.

„Sînt mîndră și onorată să fac parte din Team Moldova la cea mai mare competiție din lume. Să lupt și să apăr cu demnitate culorile țării mele”, a mărturisit sportiva în ajunul Jocurilor Olimpice de la Paris.

La competiția din capitala Franței, Zalina Marghieva a reușit rezultatul de 67,84 m. Deși nu s-a calificat în finală, ea a demonstrat o determinare de neclintit și un spirit de campioană adevărată.

Sursa foto: olympic.md

01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:08
01.12.24 - 15:12
02.12.24 - 14:59
03.12.24 - 00:51
03.12.24 - 00:59
03.12.24 - 00:53
02.12.24 - 15:12
04.12.24 - 00:32
03.12.24 - 00:55
01.12.24 - 15:14
03.12.24 - 00:57
02.12.24 - 15:11
05.12.24 - 00:19