OPT CIVILI ŞI DOI SOLDAŢI UCIŞI ÎN ESTUL UCRAINEI

Opt civili şi doi soldaţi ucraineni au fost ucişi în estul separatist al Ucrainei după o noapte tensionată, sîmbătă spre duminică, cu două zile înainte de intrarea în vigoare a unui armistiţiu şi începerea negocierilor de pace dintre armată şi rebelii proruşi, transmite AFP. În ultimele 24 de ore, doi militari ucraineni au fost ucişi, iar alţi opt au fost răniţi, a anunţat purtătorul de cuvînt al Consiliului ucrainean pentru apărare şi securitate naţională, Andrei Lîsenko. De asemenea, trei civili şi-au pierdut viaţa, iar alţi zece au fost răniţi în cursul nopţii în bastionul rebel Doneţk, unde explozii şi tiruri sporadice se auzeau în continuare duminică dimineaţă, potrivit autorităţilor municipale. La Avdiivka, în regiunea Doneţk, un obuz a căzut peste un post de poliţie, rănind două persoane. Pe de altă parte, guvernatorul oficial al regiunii rebele Lugansk a anunţat moartea a doi civili în satul Kriakivka după ce un obuz a căzut în curtea unei case. Mai mult de şase civili au fost ucişi în regiune de la începutul acestei săptămîni, a mai afirmat el. Autorităţile ucrainene au informat duminică despre decesul altor trei civili, ridicînd bilanţul lor la opt civili ucişi în ultimele 24 de ore. Potrivit armatei, punctele fierbinţi ale conflictului rămîn bastioanele proruse Lugansk şi Doneţk, precum şi zona din jurul oraşului Debalţeve, la nord-est de Doneţk, unde rebelii şi-au sporit prezenţa. De asemenea, luptele continuă la aeroportul din Doneţk.

Sursa: Agerpres