OLIMPIADA S-A INCHEIAT. CLASAMENTUL PE MEDALII

Delegația Statelor Unite a ocupat primul loc în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Team USA a obţinut 121 de medalii (46 de medalii de aur, 37 de argint, 38 de bronz, fiind urmată de Marea Britanie – 67 (27-23-17) și China – 70 (26-18-26) etc. Nu mai puțin de 87 de țări au cucerit măcar o medalie la Jocurile de la Rio.

 

Lupte libere: Românul Albert Saritov a cucerit bronzul la cat. 97 kg

Sportivul român de origine rusă Albert Saritov a cucerit medalia de bronz la lupte libere, la categoria 97 kg duminică, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce l-a învins în meciul decisiv pe georgianul Elizbar Odikadze.

Saritov (31 ani), naturalizat anul acesta, s-a impus cu scorul de 10-0 la puncte tehnice (4-0 la puncte de clasificare).

Saritov a adus a cincea medalie a delegației României la Rio, după aurul echipei feminine de spadă, argintul obținut de tenismenii Florin Mergea și Horia Tecău la dublu masculin, bronzul luat de Gabriel Sîncrăian la haltere (cat. 85 kg) și cel cucerit de canotoarele de la 8+1.

Albert Saritov a trecut în optimi de moldoveanul Nicolai Ceban, în sferturi a fost întrecut de americanul Kyle Snyder, iar în recalificări a dispus de cubanezul Javier Cortina Lacerra, înainte de a-l învinge pe Odikadze.

Sursa: agerpres.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40